Iacov 1

Autorul: Iacov
Tema: Credinta care lucreaza
Data: 45-49 d.Hr.

Fondul:
Cartea lui Iacov este clasificata ca o “epistola generala” fiindca a fost adresata mai intai unei audiente mai largi decat o biserica locala. Salutul “catre cele douasprezece semintii care sunt imprastiate” (1:1) impreuna cu alte referiri (2:19,21) indica faptul ca initial epistola a fost scrisa catre Iudeii crestini care traiau in afara Palestinei. Este posibil ca destinatarii scrisorii sa fi fost dintre primii convertiti din Ierusalim care, dupa martirajul lui Stefan, s-au imprastiat datorita prigoanei (Fapte.8:1) pana in Fenicia, Cipru, Antiohia Siriei si dincolo de acestea (Fapte.11:19). Aceasta ar putea explica: (1) importanta acordata la inceputul scrisorii suportarii cu mare bucurie a incercarilor care probeaza credinta si staruinta (1:2-12), (2) cunoasterea de catre Iacov, personal, a credinciosilor “imprastiati”, si (3) tonul autoritar al scrisorii. In calitate de conducator al Bisericii din Ierusalim, Iacov scria catre oile sale imprastiate.
Pozitia inalta a autorului este indicata de faptul ca el se identifica pe sine in mod simplu ca “Iacov” (1:1). Iacov, fratele vitreg al Domnului Isus si conducatorul Bisericii din Ierusalim, este privit in general ca autorul scrisorii. Cuvantarea sa la Conciliul din Ierusalim (Fapte.15:13-21) precum si referirile la el in alte parti ale Noului Testament (Fapte.12:17; 21:18; Gal.1:19; 2:9,12; 1Cor.15:7) corespund perfect cu ceea ce este cunoscut despre autorul acestei epistole. Iacov a scris foarte probabil epistola sa in perioada deceniului 5. Aceasta data timpurie a scrierii este indicata, printre altele, de faptul ca Iacov foloseste cuvantul grecesc “synagoge” (literal, sinagoga) pentru a se referi la locul de intalnire al crestinilor (2:2). Potrivit istoricului iudeu Iosif Flaviu, Iacov, fratele Domnului, a fost martirizat la Ierusalim in anul 62 d.Hr.

Scopul:
Iacov a scris: (1) ca sa incurajeze pe credinciosii iudei care indurau diferite incercari, apte sa verifice credinta lor, (2) ca sa corecteze ideile gresite despre natura credintei mantuitoare, si (3) ca sa indemne si sa instruiasca pe cititori despre lucrarea practica a credintei lor, in traire neprihanita si in fapte bune.

1:2 INCERCARI. Cuvantul “incercare” (gr. peirasmos) nu se refera aici la atractiile pacatului, ci la necazuri, persecutii si la ispitirea din partea lumii si a lui Satana. (1) Credinciosul trebuie sa intampine aceste necazuri cu bucurie (Mat.5:11-12; Rom.5:3; 1Petru 1:6), pentru ca ele ii vor spori rabdarea (adica perseverenta, rezistenta). Credinta noastra poate ajunge la o maturitate deplina cand infrunta dificultatile si opozitia (v.3-4). (2) Iacov numeste aceste necazuri o “incercare a credintei noastre”. Necazurile sunt cateodata aduse in viata credinciosului pentru ca astfel Dumnezeu poate testa credinta lui. Scriptura nu invata nicaieri ca necazurile din viata sunt mereu un indiciu ca Dumnezeu este nemultumit de noi. Ele pot fi un semn ca El recunoaste predarea noastra ferma Lui (Iov 1-2).

1:4 SA FITI DESAVARSITI. “Desavarsit” (gr. teleios) reflecta ideea biblica de desavarsire, definita ca o relatie corecta cu Dumnezeu care da roade intr-o stradanie sincera de a-L iubi pe El cu toata inima, intr-o devotare deplina, in ascultare si cu o viata fara prihana (Deut.6:5; 18:13; Mat.22:37; 1Tes.2:10).

1:5 DACA VREUNUIA DINTRE VOI II LIPSESTE INTELEPCIUNEA. Intelepciune inseamna capacitatea spirituala de a vedea si de a evalua viata si comportarea din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Ea implica luarea de decizii corecte si savarsirea lucrurilor bune potrivit voii lui Dumnezeu, revelata in Cuvantul Sau, si potrivit calauzirii Duhului Sfant (Rom.8:4-17). Noi putem primi intelepciune apropiindu-ne de Dumnezeu si cerand-o cu credinta (v.6-8; Prov.2:6; 1Cor.1:30).

1:13 ISPITIT. Nici o persoana care pacatuieste nu se poate dezvinovati, aruncand vina asupra lui Dumnezeu. Dumnezeu poate sa ne testeze pentru a ne intari credinta, dar niciodata cu intentia de a ne determina sa pacatuim. Natura lui Dumnezeu demostreaza ca El nu poate fi o sursa de ispita.

1:14 ESTE ATRAS DE POFTA LUI INSUSI. Ispita, esentialmente, vine din propriile noastre dorinte sau inclinatii interioare (Mat.15-19). Daca dorintei rele nu i se rezista sau nu este data afara de Duhul Sfant, ea conduce la pacat si apoi la moarte spirituala (v.15; Rom.6:23; 7:5,10,13).

Published in: on November 19, 2012 at 7:15 am  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://minunatabiblie.wordpress.com/2012/11/19/iacov-1/trackback/

%d bloggers like this: