2Corinteni 1

Autorul: Pavel
Tema: Slava prin suferinta
Data: 55/56 d.Hr.

Fondul
Pavel a scris aceasta epistola catre Biserica din Corint si catre credinciosii din toata Ahaia (1:1), identificandu-se prin nume de doua ori (1:1; 10:1). Fondand Biserica din Corint in perioada celei de-a doua sa calatorii misionare. Pavel si Corintenii aveau frecvent contacte, dn cauza problemelor din Biserica.
Succesiunea acestor contacte si probleme care fac obiectul scrierii acestei a doua Epistole catre Corinteni sunt urmatoarele. (1) Dupa ce au avut loc unele contacte initiale si ca urmare a corespondentei dintre Pavel si Biserica (1Cor.1:11; 5:9; 7:1) Pavel a scris 1Corinteni din Efes (in primavara anului 55 sau 56 d.Hr.). (2) Apoi, Pavel face o calatorie, pe Marea Egee, la Corint, pentru a se ocupa mai departe de problemele din Biserica. Aceasta vizita, care a avut loc in intervalul scrierii primei si celei de-a doua scrisori (13:1-2), a fost una din cele mai dureroase pentru Pavel si pentru comunitate (2:1-2). (3) Dupa aceasta vizita dureroasa, au ajuns la Pavel, in Efes, relatari ca impotrivitorii il mai atacau inca pe el si autoritatea sa apostolica, in Corint, in speranta ca o parte din Biserica se va decide sa-l respinga pe Pavel. (4) Ca raspuns la aceasta stire Pavel a scris 2Corinteni din Macedonia (55 sau 56 d.Hr.). Putin dupa aceea Pavel a calatorit din nou la Corint (13:1) unde a ramas aproape trei luni (Fapte.20:1-3) si de unde a scris Romanilor.

Scopul
Pavel a scris aceasta epistola la adresa a trei categorii de oameni din Corint. (1) In primul rand el a scris-o sa incurajeze si sa linisteasca pe majoritatea celor din Biserica din Corint care ii ramasesera credinciosi lui, ca tata spiritual al lor. (2) El a scris ca sa conteste si sa demaste pe apostolii falsi care au continuat sa vorbeasca impotriva lui ca persoana, sperand sa submineze autoritatea si calitatea sa de apostol si sa denatureze mesajul sau. (3) De asemenea, el a scris ca sa mustre minoritatea din Biserica care era influentata de adversarii sai si care opuneau rezistenta autoritatii si mustrarii sale. Pavel a reafirmat integritatea sa si autoritatea apostolica in relatia cu ei, a clarificat motivele sale si i-a prevenit impotriva altei razvratiri. Epistola 2Corinteni a servit la pregatirea Bisericii ca un tot pentru vizita sa iminenta.

Privire generala
A doua scrisoare catre Corinteni are trei diviziuni principale. (1) In prima (cap.1-7), Pavel incepe prin a aduce multumiri lui Dumnezeu pentru mangaierea Sa in mijlocul suferintei pentru Evanghelie, prin a lauda pe Corinteni pentru disciplinarea celui care pacatuise atat de grav si prin a apara integritatea sa in legatura cu schimbarea planurilor lui de calatorie. In 3:1-6:10 Pavel impartaseste cea mai extinsa intelegere, patrundere a Noului Testament in caracterul adevarat al lucrarii crestine. El insista asupra importantei despartirii de lume (6:11-7:1) si manifesta bucurie la aflarea stirii de la Tit, despre cainta multora din Biserica din Corint care anterior se razvratisera impotriva autoritatii sale (cap.7).
(2) In cap.8 si 9, Pavel indeamna pe Corinteni sa se rivalizeze in darnicie cu crestinii din Macedonia, contribuind la ajutorul pe care el il strangea pentru sfintii aflati in nevoi, din Ierusalim.
(3) Tonul epistolei se schimba in capitolele 10-13. Aici Pavel apara slujba sa de apostol, prin proclamarea chemarii, a aptitudinilor si a suferintelor sale ca un apostol adevarat. In felul acesta Pavel spera ca Corintenii vor recunoaste pe apostolii falsi dintre ei si astfel va fi evitata o noua mustrare la vanirea lui. Pavel incheie 2Corinteni cu singura binecuvantare trinitara din Noul Testament (13:14).

Trasaturi specifice
Patru trasaturi majore caracterizeaza aceasta epistola. (1) Ea este epistola cu cel mai pronuntat caracter autobiografic a lui Pavel. Numeroasele sale referiri personale sunt facute cu smerenie sincera, cu scuze si chiar stinghereala, dar in vederea rezolvarii situatiei din Corint. (2) Ea depaseste toate celelalte epistole ale lui Pavel in ceea ce priveste dezvaluirea intensitatii si profunzimii dragostei sale si preocuparea pentru copiii sai spirituali. (3) Ea contine cea mai extinsa teologie a Noului Testament cu privire la suferinta crestina (1:3-11; 4:7-18; 6:3-10; 11:23-30; 12:1-10) si la darnicie (cap.8-9). (4) Termenii cheie ca slabiciune, necaz, lacrimi, incercare, suferinta, mangaiere, laudare, cinste, slujba si slava subliniaza caracterul unic al acestei scrisori.

1:4 NE MANGAIE IN TOATE NECAZURILE NOASTRE. Cuvantul “mangaiere” (gr. paraklesis) inseamna a sta langa o persoana incurajand-o si ajutand-o la vreme de necaz. Dumnezeu face acest lucru in gradul sau cel mai inalt: El trimite copiilor Sai pe Duhul Sfant, Cel care este numit “Mangaietorul” (gr. parakletos; vezi Ioan 14:16). Apostolul a invatat din multele sale dureri ca nici o suferinta, oricat de rea, nu-i poate desparti pe credinciosi de grija si compasiunea Tatalui lor ceresc (Rom.8:35-39). Dumnezeu ingaduire uneori necazuri in vietile noastre pentru ca noi, dupa ce am simtit mangaierea Lui, sa o impartasim si altora aflati in necaz.

1:5 SUFERINTELE… MANGAIERILE. In aceasta Epistola, Pavel accentueaza faptul ca viata crestina consta din impletirea suferintei (care trebuie socotita ca o participare la suferinta impreuna cu Hristos) si a mangaierii lui Hristos. Adica, in aceasta lume Hristos sufera cu si pentru credinciosii Sai, din pricina tragediei pacatului din lume (Matei 25:42-45; Rom.8:22-26). Suferinta noastra nu este neaparat o suferinta din cauza neascultarii, ci adesea o suferinta din partea Satanei, a lumii si a falsilor credinciosi, fiindca imbratisam cauza lui Hristos.

1:8-10 NU MAI TRAGEAM NADEJDE DE VIATA. Un credincios care traieste in ascultare si partasie cu Hristos, fiind iubit de El, poate totusi sa treaca prin experiente care comporta primejdii, teama, neliniste, deznadejde – cirumstante a caror apasare depaseste puterea omeneasca de suportare.
(1) Cand necazuri grele apar in vietile noastre, nu trebuie sa credem ca Dumnezeu ne-a parasit sau a incetat sa ne iubeasca. Atunci, trebuie sa ne reamintim ca aceleasi lucruri s-au intamplat si slujitorilor credinciosi ai lui Dumnezeu, in vremea Noului Testament.
(2) Dumnezeu ingaduie aceste incercari pentru ca Hristos sa se poata apropia si, atunci cand privim catre El in credinta, sa ne dea harul pentru a dobandi biruinta (2:14; 12:7-10; 13:4).

1:11 VOI INSIVA NE VETI AJUTA CU RUGACIUNILE. Un principiu biblic incontestabil este ca rugaciunile noastre pentru altii vor duce la manifestarea puterii si lucrarii lui Dumnezeu in vietile lor. De aceea, trebuie sa ne simtim incurajati de a mijloci pentru cei aflati in nevoie (Rom.1:9; Efes.1:16; Fil.1:3; Col.1:3; 1Tes.1:2).

1:12 LAUDA NOASTRA ESTE MARTURIA. Temeiul bucuriei si laudei lui Pavel erau sinceritatea si integritatea comportamentului sau. El se hotarase ca pentru intreaga sa viata crestina sa ramana credincios Domnului sau, sa refuze sa se conformeze lumii care Il rastignise pe Mantuitorul sau si sa ramana in sfintenie pana ce Dumnezeu avea sa-l cheme acasa (Rom.12:1-2). In vesnicie, cea mai mare bucurie a noastra va fi constiinta ca am trait in “sfintenie si curatie de inima” pentru Hristos, Mantuitorul nostru.

1:20 AMIN. “Amin” care incheie rugaciunea crestinului exprima atat increderea in dragostea si credinciosia lui Dumnezeu cat si siguranta fagaduintelor Sale. Este glasul credintei, care reafirma si se identifica cu adevarul Evangheliei de nezdruncinat a lui Hristos. In Apoc.3:14, Domnul Isus este numit “Amin”.

1:22 ARVUNA DUHULUI. Pavel mentioneaza patru aspecte ale lucrarii lui Dumnezeu in cel credincios prin Duhul Sau.
(1) Duhul Sfant il confirma pe credincios si il ajuta sa persevereze in viata sa de credinta (1Petru 1:5).
(2) Duhul Sfant il unge pe credincios pentru a-l inzestra cu puterea de a marturisi (Fapte.1:8), de a savarsi lucrarile lui Hristos (Is.61:1; Matei 10:19-20; Ioan 14:12; Fapte.10:38) si de a cunoaste adevarul (1Ioan 2:20).
(3) Duhul Sfant este pecetea proprietatii lui Dumnezeu, insemnandu-l pe credincios ca apartinandu-I si dand nastere, in personalitatea acestuia, unui caracter evlavios (3:18; Gal.5:22; Efes.1:13).
(4) Duhul Sfant este o “arvuna” care locuieste in cel credincios, adica este o garantie pentru acesta ca o viata mai intensa impreuna cu Hristos va veni in viitor (5:5; Rom.8:23; Efes.1:13-14).

Astazi va propun sa ascultati predica: “Ferice de cei saraci in duh” : http://audio.resursecrestine.ro/predici/93839/01-ferice-de-cei-saraci-in-duh

Published in: on September 8, 2012 at 7:06 am  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://minunatabiblie.wordpress.com/2012/09/08/2corinteni-1/trackback/

%d bloggers like this: