Romani 4

4:3 AVRAAM A CREZUT PE DUMNEZEU. Mantuirea prin credinta, nu prin fapte (adica, prin pazirea Legii), nu este o doctrina exclusiv a Noului Testament. Pavel trece de Moise si se intoarce la Avraam ca pilda de credinta. Avraam a avut credinta in Dumnezeu, adica si-a pastrat un atasament plin de credinciosie si de devotiune fata de Dumnezeul sau, a crezut in fagaduintele Lui (v. 20-21; Gen.12:1-3; 15:5-6) si a raspuns, in ascultare (Gen.12:1-4; 22:1-19; Evr.11:8-19; Iacov 2:21-22).

4:5 CREDINTA … ESTE SOCOTITA CA NEPRIHANIRE. Credinta lui Avraam a fost socotita ca neprihanire (v.3,5-12,22). “A socoti” inseamna a pune in seama cuiva, sau referitor la efectul ei, a tine in seama (v.8). Aceasta inseamna ca, credinta mantuitoare a crestinului este socotita ca echivalent al neprihanirii.
(1) Pavel vorbeste despre faptul de “a socoti”, “a tine in seama” ceva ca “neprihanire” a credinciosului, de sase ori in cap.4, si de fiecare data el afirma clar ca este socotita ca “neprihanire” , “credinta” credinciosului (v.3,5-6,9,11,22).
(2) Socotirea credintei credinciosului ca neprihanire, insa, nu este doar rezultatul credintei sau al predarii lui Hristos; este mai presus de toate un act al harului si milei divine (v.16).
(3) Cand Dumnezeu vede inima credinciosului intoarsa catre Hristos in credinta, El ii iarta pacatele, ii socoteste credinta ca neprihanire si il primeste ca pe un copil al Sau (v.5-8). Impreuna cu socotirea credintei ca neprihanire, Dumnezeu da si harul pentru sfintire (v.16; 5:2; Fil.3:9; Tit 3:5-7).
(4) Credinta care este socotita ca neprihanire si aduce iertare este credinta in Hristos si moartea Sa ispasitoare (3:24-26). Doar moartea sacrificiala a lui Hristos pe cruce este temeiul impacarii cu Dumnezeu (5:10).

4:7 ACEIA ALE CAROR FARADELEGI SUNT IERTATE. Acest citat din Psalmi 32:1-2 arata ca atat David cat si Pavel au inteles ca socotirea credintei ca neprihanire include iertarea pacatului si impacarea cu Dumnezeu. Acesta este un dar bazat pe mila lui Dumnezeu, facut posibil prin moartea lui Hristos pe cruce (v.5; 2Cor.5:19,21).

4:12 CREDINTEI … PE CARE O AVEA TATAL NOSTRU AVRAAM. Credinta lui Avraam a fost o credinta adevarata statornica, prin care el a ascultat, s-a intarit si a dat slava lui Dumnezeu (v.16-21). Acesta este tipul de credinta care ne face copii ai lui Dumnezeu.

4:16 PRIN CREDINTA. Credinciosii sunt mantuiti prin credinta, prin har. Dar trebuie remarcate doua adevaruri biblice despre natura credintei mantuitoare.
(1) Daca cineva se mantuieste numai prin credinta, credinta care mantuieste nu este singura. Despre ea Iacov afirma: “credinta fara fapte este moarta” (Iacov 2:14-26); Pavel spune ca este “credinta care lucreaza prin dragoste” (Gal.5:6). Credinta mantuitoare este atat de vitala incat nu poate evita expresiile de dragoste si ascultare fata de Mantuitorul si de slujire a celorlalti. Credinta care are doar incredere ca Dumnezeu ne iarta pacatele, dar nu include pocainta sincera de pacat si o predare activa lui Hristos, ca Domn, nu este credinta mantuitoare a Noului Testament.
(2) Nu este biblic sa accentuezi “credinta” si sa ignori cadrul mai larg al mantuirii si ceea ce inseamna el. Mantuirea prin credinta include nu numai izbavirea de condamnare ci si salvarea pentru partasie cu Dumnezeu, pentru sfintenie si pentru fapte bune (Efes.2:10).

4:16 PENTRU CA SA FIE PRIN HAR. Daca mantuirea, indreptatirea si neprihanirea pe care le da Dumnezeu ar veni prin ascultare desavarsita fata de Lege, nimeni nu ar fi mantuit, fiindca nimeni nu a pazit Legea in mod desavarsit. Dar, fiindca mantuirea vine prin credinta si har, atunci toti cei care se intorc la Dumnezeu pot fi mantuiti. Plin de mila, Dumnezeu iarta pacatele noastre si ne da harul divin (adica Duhul si puterea Sa) pentru a naste din nou vietile noastre si a ne face copiii Sai.

4:22 I-A FOST SOCOTITA CA NEPRIHANIRE. In ilustrarea indreptatirii, in cap.4, Pavel nu afirma nicaieri ca neprihanirea lui Dumnezeu sau a lui Hristos este transferata credinciosului. Trebuie sa fim atenti pentru a nu descrie indreptatirea, afirmand ca ea vine prin pazirea Legii Vechiului Testament de catre Hristos si transferarea acestei paziri credinciosului. Daca indreptatirea ar veni printr-o pazire a Legii, transferata, atunci nu mai este vorba de aceeasi credinta pe care a avut-o Avraam (v.14) si aceasta anuleaza fagaduinta (v.14), facand din mantuire un rezultat al meritului si nu al harului (v.16). Pavel arata clar ca indreptatirea nu vine “pe temeiul Legii” (v.13), ci prin mila, harul, dragostea si iertarea lui Dumnezeu (v.6-9), si ca credinta lui Avraam (atasamentul sau fata de Dumnezeu, increderea sa puternica in Dumnezeu si fagaduintele Sale) este socotita ca neprihanire, prin mila si harul lui Dumnezeu (v.16-22).

4:25 A INVIAT DIN PRICINA CA AM FOST SOCOTITI NEPRIHANITI. Justificarea (indreptatirea) nu exista fara ca viata, prezenta si harul Domnului Isus Hristos sa lucreze in vietile noastre. Justificarea nu este un act judiciar unic, petrecut in trecut, ci “o hotarare de neprihanire care da viata” (5:18) in partasie cu Domnul Isus Hristos, Domnul nostru.

Published in: on August 1, 2012 at 7:11 am  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://minunatabiblie.wordpress.com/2012/08/01/romani-4/trackback/

%d bloggers like this: