Romani 1

Autorul: Pavel
Tema: Descoperirea neprihanirii lui Dumnezeu
Data: c. 57 d.Hr.

Fondul:
Romani este cea mai lunga, cea mai teologica si cea mai influenta epistola a lui Pavel. Probabil pentru aceste motive ea este pusa pe primul loc, intre cartile Noului Testament scrise de el. Pavel a scris epistola catre Romani in legatura cu misiunea lui apostolica in lumea pagana a Neamurilor. Contrar traditiei romano-catolice, Biserica din Roma nu a fost intemeiata de Petru sau de vreun alt apostol. Biserica din Roma se poate sa fi fost intemeiata de catre cei convertiti prin Pavel, in Macedonia si Asia, cat si de catre Evreii si prozelitii convertiti in ziua Rusaliilor (Faptele Apostolilor 2:10). Pavel nu a privit Roma ca pe un teritoriu atribuit unui alt apostol (Rom.15:20).
In cartea catre Romani, Pavel adevereste credinciosilor din Roma ca el a avut deseori gandul de a le predica Evanghelia, dar pana la acea data el a fost impiedicat sa vina (1:13-15; 15:22). El isi exprima dorinta cea mai profunda sa vina la ei si le face cunoscute planurile lui de a veni curand (15:23-32).
La data cand scrie aceasta epistola, catre sfarsitul celei de a treia calatorii misionare (15:25-26; Faptele Apostolilor 20:2-3; 1Cor.16:5-6), Pavel era in Corint ca oaspete in casa lui Gaiu (Rom.16:23; 1Cor.1:14). Pe cand scria Epistola catre Romani, cu ajutorul lui Tertiu (16:22), el planuia sa se intoarca la Ierusalim de ziua Rusaliilor (Faptele Apostolilor 20:16; probabil, in primavara anilor 57 sau 58 d.Hr.) si sa imparta personal ajutoarele bisericilor dintre Neamuri pentru sfintii saraci din Ierusalim (15:25-27). Pavel nadajduia ca indata dupa aceea sa se duca cu Evanghelia in Spania, vizitand in drum Biserica din Roma si de acolo sa primeasca ajutor pentru a se indrepta spre apus (15:24,28).

Scopul
Pavel a scris aceasta epistola ca sa pregateasca calea pentru lucrarea lui de la Roma, fixata mai dinainte, si lucrarea proiectata pentru Spania. El a avut un scop dublu. (1) Fiindca se parea ca Romanii auzisera niste zvonuri deformate despre mesajul si teologia lui Pavel (3:8; 6:1-2,15), el a gasit cu cale ca este nevoie sa puna in scris Evanghelia pe care o propovaduise timp de douzeci si cinci de ani. (2) El a cautat sa puna la punct anumite probleme din biserica, aparute datorita unor atitudini gresite ale Evreilor fata de Neamuri (ex. 2:1-29; 3:1,9) si ale Neamurilor fata de Evrei (11:11-36).

Privire generala
Tema Epistolei catre Romani este prezentata in 1:16-17, anume ca in Domnul Isus neprihanirea lui Dumnezeu este aratata ca raspuns fata de mania Lui impotriva pacatului. Apoi Pavel declara adevarurile de baza ale Evangheliei. Intai, el scoate in relief ca pacatul si nevoia omului de neprihanire sunt universale (1:18-3:20).
Deoarece atat Evreii cat si Neamurile sunt sub pacat si, deci, sub mania lui Dumnezeu, nimeni nu poate fi indreptatit inaintea lui Dumnezeu, fara darul neprihanirii, prin credinta in Isus Hristos (3:21-4:25).
Fiind indreptatiti, in mod gratuit, prin har, prin credinta, si dandu-ni-se asigurarea mantuirii (cap.5), darul lui Dumnezeu al neprihanirii este aratat prin moartea credinciosului cu Hristos fata de pacat (cap.6), eliberarea lui de lupta lege-neprihanire (cap.7) si infierea lui, ca un copil al lui Dumnezeu, si viata lui noua potrivit Duhului, care duce la glorificarea (cap.8). Dumnezeu Isi indeplineste planul Lui de rascumparare, in ciuda necredintei lui Israel (cap.9-11).
In cele din urma, Pavel spune ca o viata schimbata prin Hristos are ca urmare o traire in neprihanire si dragoste in toate domeniile vietii: social, civil si moral (cap.12-14). Pavel incheie Epistola catre Romani, cu o explicatie a planurilor lui personale (cap.15) si cu o lista lunga de saluturi personale, cu o ultima avertizare si cu o doxologie (lauda pentru Dumnezeu) (cap.16).

Trasaturi specifice
Epistola catre Romani se caracterizeaza prin sapte trasaturi specifice. (1) Romani este epistola cea mai sistematica a lui Pavel, epistola teologica, prin excelenta, a Noului Testament.
(2) Pavel scrie sub forma de intrebare si raspuns, sau in stil de dezbatere (ex. 3:1, 4-6,9,31).
(3) Pavel foloseste pe larg Vechiul Testament ca autoritate scripturala pentru prezentarea facuta de el adevaratei naturi a Evangheliei.
(4) Pavel prezinta “neprihanirea lui Dumnezeu” ca miez al descoperirii facuta de Evanghelie (1:16-17) Dumnezeu aseaza lucrurile drept in si prin Hristos.
(5) Pavel scoate in relief o dubla natura a pacatului, o data cu izbavirea data de Dumnezeu in Hristos pentru fiecare aspect: (a) pacatul ca abatere personala (1:1-5:11), si “pacatul” (gr. he hamartia) principiu, adica, tendinta inerenta naturala spre pacat, care locuieste in inima fiecarui om de la caderea lui Adam (5:12-8:39).
(6) Capitolul 8 este cel mai extins capitol din Biblie asupra rolului Duhului Sfant in viata credinciosului.
(7) Epistola catre Romani contine cea mai puternica discutie din Biblie despre lepadarea lui Hristos de catre Evrei (exceptand o ramasita) si despre planul lui Dumnezeu cu privire la cercul mantuirii care se va inchide, in cele din urma, cu Israel (capitolele 9-11).

1:4 DUHUL SFINTENIEI. Duhul Sfinteniei se refera la Duhul Sfant, a treia persoana din Treimea Divina. Sfintenia Lui Il separa in mod distinct de duhul omului, pacat si lume si defineste totodata caracteristica Sa principala si lucrarea Lui (Gal.5:16-24).

1:5 ASCULTAREA CREDINTEI. Observati ca Pavel, atat la inceputul Epistolei catre Romani cat si la sfarsitul ei (16:26), defineste credinta in termeni de ascultare. Pentru Pavel natura credintei mantuitoare trebuie sa fie determinata de scopul ei initial, adica legarea vietii cuiva de Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos, in dragoste, devotiune, recunostinta si ascultare (Iacov 2:17; Ioan 15:10,14; Evr.5:8-9).

1:7 CHEMATI SA FITI SFINTI. Sensul cuvantului “sfant” este “pus de o parte pentru Dumnezeu” (cf. v.1). Credinciosii au fost pusi de o parte fata de pacat si lume, adusi aproape de Dumnezeu si consacrati pentru slujire (Exod 19:6; Lev.21:15; 27:30). Cu aceasta lucrare de consacrare, Duhul innoieste natura credinciosului in adevarata sfintenie (Faptele Apostolilor 9:13; Efes.4:23-24).

1:16 CUVINTE BIBLICE PENTRU DEFINIREA MANTUIRII. Dumnezeu ne ofera gratuit viata vesnica in Domnul Isus Hristos. Dar intelegerea exacta a procesului folosit, pentru a o face pe aceasta accesibila noua, este uneori dificila. Prin urmare Dumnezeu prezinta diferite imagini in Biblie pentru mantuire, fiecare din ele cu importanta unica. Acest articol examineaza trei dintre aceste imagini: Mantuirea, Rascumpararea si Justificarea (Indreptatirea).

MANTUIREA. Mantuirea (gr. soteria) inseamna “eliberare”, “scapare”, “ferire de vatamare”‘ ea este descrisa in Biblie drept “calea” sau drumul care duce prin viata spre partasia vesnica, in cer, cu Dumnezeu (Mat.7:14; Marcu 12:14; Ioan 14:16; Faptele Apostolilor 9:2; 16:17; 22:4; Evrei 10:20; 2Petru 2:2,21). Acest drum al mantuirii trebuie parcurs pana la sfarsit. Putem descrie mantuirea ca pe o cale cu doua laturi si trei stadii:
(1) Singura cale a mantuirii. Hristos este calea prin care se ajunge la Tatal (Ioan 14:6; Faptele Apostolilor 4:12). Mantuirea ne este oferita prin harul lui Dumnezeu pe care El il da in Hristos Isus (Rom.3:24), intemeiat pe moartea (3:25; 5:8), invierea (5:10) si mijlocirea continua a Lui pentru credinciosi (Evr.7:25).
(2) Doua laturi ale mantuirii. Mantuirea este primita prin har, prin credinta in Hristos (Rom.3:22,24-25,28). Aceasta inseamna ca ea se primeste ca rezultat al harului lui Dumnezeu (Ioan 1:16) si ca raspuns la credinta omului (Faptele Apostolilor 16:31; Rom.1:17; Efes.1:15; 2:8).
(3) Trei stadii ale mantuirii. (a) Stadiul trecut al mantuirii include experienta personala prin care noi, in calitate de credinciosi, am primit iertarea pacatelor (Faptele Apostolilor 10:43; Rom.4:6-8) si am trecut de la moartea spirituala la viata spirituala (1Ioan 3:14), de sub puterea pacatului, sub puterea Domnului (Rom.6:17-23), de sub stapanirea Satanei, sub domnia lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 26:18). Ea ne duce intr-o noua partasie personala cu Dumnezeu (Ioan 1:12) si ne scapa de pedeapsa pacatului (Rom.1:16; 6:23; 1Cor.1:18).
(b) Stadiul prezent al mantuirii ne salveaza de practicarea si stapanirea pacatului, umplandu-ne cu Duhul Sfant. El include: (I) privilegiul partasiei ca de la persoana la persoana cu Dumnezeu, ca Tatal nostru, si cu Domnul Isus, ca Domnul si Mantuitorul nostru (Mat.6:9; Ioan 14:18-23; Gal.4:6); (II) chemarea sa ne socotim pe noi insine morti fata de pacat (Rom.6:1-14) si sa ne supunem calauzirii Duhului Sfant (Rom.8:1-16) si Cuvantului lui Dumnezeu (Ioan 8:31; 14:21; 2Tim.3:15-16); (III) chemarea de a fi umpluti cu Duhul Sfant si de a ne pastra fiinta plina de Duhul (Faptele Apostolilor 2:33-39; Efes.5:18); (IV) cererea de a ne desparti de pacat (Rom.6:1-14) si de generatia contemporana perversa (Faptele Apostolilor 2:40; 2Cor.6:17); si (V) chemarea de a duce o lupta constanta pentru Imparatia lui Dumnezeu impotriva Satanei si a ostirii lui demonice (2Cor.10:4-5; Efes.6:11,16; 1Petru 5:8).
(c) Stadiul viitor al mantuirii (Rom.13:11-12; 1Tes.5:8-9; 1Petru 1:5) include: (I) salvarea noastra de mania viitoare a lui Dumnezeu (Rom.5:9; 1Cor.3:15; 5:5; 1Tes.1:10; 5:9); (II) participarea noastra la gloria divina (Rom.8:29; 2Tes.2:13-14) si primirea unui trup inviat si transformat (1Cor.15:49-52); si (III) primirea rasplatirilor in calitate de credinciosi biruitori (Apoc.2:7). Aceasta mantuire viitoare este tinta spre care toti crestinii se straduiesc (1Cor.9:24-27; Fil.3:8-14). Toate prevenirile, disciplina si pedeapsa de acum sunt menite sa impiedice pierderea mantuirii de catre cei credinciosi (1Cor.5:1-13; 9:24-27; Fil.2:12,16; 2Petru 1:5-11; Evrei 12:1).

RASCUMPARAREA. Semnificatia cuvantului “rascumparare” (gr. apolutrosis) este aceea de a elibera prin platirea unui pret. Expresia denota mijloacele prin care este realizata mantuirea, si anume prin platirea unei rascumparari. Doctrina rascumpararii poate fi rezumata astfel:
(1) Starea de pacat din care noi trebuie sa fim rascumparati. Noul Testament prezinta omenirea ca fiind instrainata de Dumnezeu (Rom.3:10-18), sub stapanirea puterilor satanice (Faptele Apostolilor 10:38; 26:18), sclava pacatului (Rom.6:6; 7:14) si in nevoia unei eliberari de vinovatia, pedeapsa si puterea pacatului (Faptele Apostolilor 26:18; Rom.1:18; 6:1-18,23; Efes.5:8; Col.1:13; 1Petru 2:9).
(2) Pretul platit ca sa ne elibereze din aceasta sclavie. Hristos a asigurat rascumpararea prin varsarea sangelui Sau si dandu-Si viata Sa (Mat.20:28; Marcu 10:45; 1Cor.6:20; Efes.1:7; Tit 2:14; Evrei 9:12; 1Petru 1:18-19).
(3) Starea care rezulta in urma rascumpararii: credinciosii rascumparati de catre Hristos sunt eliberati de sub stapanirea Satanei, de vinovatie si de sub puterea pacatului (Faptele Apostolilor 26:18; ROm.6:7,12,18; Col.1:13). Aceasta eliberare de pacat, insa, nu ne lasa liberi sa facem ceea ce dorim, fiindca noi am devenit proprietatea lui Dumnezeu. Eliberarea de pacat ne face sa devenim robi de buna voie ai lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 26:18; Rom.6:18,22; 1Cor.6:19-20; 7:22-23).

JUSTIFICAREA (INDREPTATIREA). Cuvantul “a justifica”, (a indreptati, a dovedi nevinovatia) (gr. dikaioo) inseamna “a fi drept (neprihanit) inaintea lui Dumnezeu” (Rom.2:13), “a fi facut neprihanit” (Rom.5:18-19) sau “a stabili” sau “a prezenta ca drept”. El denota trairea intr-o relatie corecta cu Dumnezeu, mai degraba, decat o declaratie judiciara legala. Dumnezeu iarta pe pacatosul care se caieste, pe care El il declarase vinovat prin Lege si il condamnase la moarte vesnica; El il restituie bunavointei divine si il aseaza intr-o partasie corecta cu Sine si cu voia Sa. Apostolul Pavel descopera cateva adevaruri cu privire la indreptatire si la modul cum ea este realizata:
(1) Punerea in relatie corecta cu Dumnezeu este un dar (Rom.3:24; Efes.2:8). Nimeni nu se poate indreptati inaintea lui Dumnezeu prin respectarea cu strictete a Legii sau prin efectuarea de fapte bune (Rom.4:2-6; Efes.2:8-9), caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu (Rom.3:23).
(2) Punerea in relatie corecta cu Dumnezeu se produce prin “rascumpararea care este in Hristos Isus” (Rom.3:24). Nimeni nu este indreptatit daca nu a fost rascumparat de catre Hristos din pacat si de sub puterea lui.
(3) A fi pus in relatie corecta cu Dumnezeu vine “prin harul Sau” si se insuseste prin credinta in Isus Hristos ca Domn si Mantuitor (Rom.3:22-24; 4:3-5).
(4) A fi considerat in relatie corecta cu Dumnezeu este legat de iertarea pacatelor noastre (Rom.4:7). Pacatosii sunt declarati vinovati (Rom.3:9-18,23), dar sunt iertati din cauza mortii ispasitoare si a invierii lui Hristos (Rom.3:25; 4:5; 4:25; 5:6-9).
(5) Cand suntem pusi intr-o relatie corecta cu Dumnezeu, prin credinta in Hristos, noi suntem rastigniti cu Hristos si El traieste in noi (Gal.2:16-21). Prin aceasta experienta,noi, de fapt, devenim neprihaniti si incepem trairea pentru Dumnezeu (2:19-21). Aceasta lucrare de transformare facuta de Hristos in noi prin Duhul (2Tes.2:13; 1Petru 1:2) nu poate fi separata de lucrarea de rascumparare a lui Hristos pentru noi. Lucrarea lui Hristos si a Duhului Sfant sunt interdependente.

1:17 CREDINTA … LA CREDINTA. Prin “credinta la credinta” intelegem “credinta de la inceput pana la sfarsit”. Cel neprihanit continua sa traiasca prin credinta si, facand asa, el continua sa traiasca o viata bogata, spirituala (8:12-13; 14:13-23; Evr.10:38).

1:18 MANIA LUI DUMNEZEU. Mania (gr. orge) lui Dumnezeu este o expresie a neprihanirii si dragostei Lui. Mania lui Dumnezeu este reactia Sa neschimbatoare fata de orice pacat (Ezec.7:8-9; Efes.5:6; Apoc.19:15), provocata de comportamentul rau al oamenilor (Exod.4:14; Num.12:1-9; 2Sam.6:6-7) si natiunilor (Is.10:5; Ier.50:13; Ezec.30:15) si de apostazia si necredinciosia poporului Sau (Num.25:3; 32:10-13; Deut.29:24-28).
(1) In trecut, mania lui Dumnezeu si ura Sa impotriva pacatului s-au descoperit prin potop (Gen.6-8), foamete si ciuma (Ezec.6:11), nimicire (Deut.29:22-23), imprastiere (Plang.4:16) si arderea tarii (Is.9:18-19).
(2) In prezent, mania lui Dumnezeu se vede in abandonarea de catre El a celor rai in voia necuratiei si a patimilor josnice (vezi v.24) si in aducerea ruinei si mortii asupra tuturor celor care nu asculta de Dumnezeu (1:18-3:20; 6:23; Ezec.18:4; Efes.2:3).
(3) In viitor, mania lui Dumnezeu va aduce un mare necaz asupra pacatosilor acestei lumi (Matei 24:21; Apoc.5-19) si venirea unei zile a judecatii pentru toti oamenii si toate neamurile (Ezec.7:19; Dan.8:19) – “o zi de pustiire si nimicire, o zi de intuneric si negura” (Tef.1:15), o zi a socotelii cu cei pacatosi (2:5; Matei 3:7; Luca 3:17; Efes.5:6; Col.3:6; Apoc.11:18; 14:8-10; 19:15). In cele din urma, mania lui Dumnezeu implica pedeapsa vesnica pentru cei nepocaiti (Matei 10:28).
(4) Mania lui Dumnezeu nu este ultimul Sau cuvant, catre oameni, fiindca el a oferit o cale de scapare sau mantuire din fata maniei Sale. Un om se poate pocai de pacatele lui, intorcandu-se, prin credinta, la Domnul Isus Hristos (5:8; Ioan 3:36; 1Tes.1:10; 5:9).
(5) Credinciosii uniti cu Hristos trebuie sa participe la mania lui Dumnezeu impotriva pacatului, nu in sensul razbunarii, ci printr-o dragoste sincera pentru neprihanire si ura fata de rau (Evr.1:9). Noul Testament recunoaste o manie sfanta care uraste ceea ce uraste si Dumnezeu, o manie evidenta mai presus de toate la Isus Insusi (Marcu 3:5; Ioan 2:12-17; Evr.1:9; Luca 19:45), la Pavel (Faptele Apostolilor 17:16) si la oamenii neprihaniti (2Petru 2:7-8; Apoc.2:6).

1:21 NU L-AU PROSLAVIT. Desi versetele 21-28 se refera, in primul rand, la depravarea celor nenascuti din nou, ele contin si anumite principii care arata de ce unul dintre pacatele majore ale conducatorilor crestini cazuti este imoralitatea.
(1) Cand conducatorii din biserica devin mandri si laudarosi (v.22) ei cauta cinstea pentru ei insisi (v.21) si se inalta pe ei (creatura) in loc sa-L inalte pe Creator (v.25). Atunci se deschide in vietile lor o usa pentru necuratie si pofta rusinoasa (v.24,26; 2Petru 2:2,15). Daca nu se intorc si nu se pocaiesc, acestia vor fi lasati in voia mintii lor blestemate (v.28).
(2) Astfel de oameni pot starui in pofte rusinoase si pacat in timp ce-si pun faptele pe seama slabiciunii omenesti obisnuite, convingandu-se pe ei insisi ca se afla inca in partasie cu Duhul Sfant si in posesia mantuirii. Ei se orbesc singuri in fata avertismentului Scripturii care spune ca “nici un curvar, nici un stricat … n-are parte de mostenire in Imparatia lui Hristos” (Efes.5:5).

1:24 DUMNEZEU I-A LASAT. Un prim semn al parasirii de catre Dumnezeu a unei societati sau a unor oameni este faptul ca acestia devin obsedati de imoralitate si perversiune.
(1) Expresia “Dumnezeu i-a lasat prada necratiei” inseamna ca El a abandonat pe acesti oameni in voia unor pofte. Cuvantul “pofta” (gr. epithumia) din v.24 indica o dorinta patimasa pentru placerea sexuala interzisa (cf. 2Cor.12:21; Gal.5:19; Efes.5:3).
(2) Cele trei stadii ale abandonarii de catre Dumnezeu a unor persoane in voia necuratiei sunt:
(a) lasarea lor de catre Dumnezeu in voia placerilor sexuale pacatoase, care ruineaza trupul (v.2);
(b) lasarea lor de catre Dumnezeu in voia patimii homosexuale si lesbiene (v.26-27);
(c) Dumnezeu ii lasa in voia mintii lor blestemate, adica a unei minti care justifica faptele lor pacatoase, ei devenind preocupati cu raul si cu placerile pacatului sexual (v.28). Aceste trei etape sunt parcurse de toti cei care resping adevarul revelatiei lui Dumnezeu si cauta placerea in faradelege (v.18; v.27).
(3) Dumnezeu are doua scopuri atunci cand paraseste pe cei pacatosi in voia pacatului:
(a) sa ingaduie pacatului si urmarilor acestuia sa se accelereze ca parte a judecatii Lui asupra lor (2:2);
(b) sa-i faca pe acestia sa devina constienti de nevoia lor de mantuire (2:4).

1:25 MINCIUNA. “Minciuna” este cuvantul lui Satana, tatal minciunii (Ioan 8:44): “veti fi ca Dumnezeu” (Gen.3:5).
(1) A crede minciuna inseamna a respinge “adevarul lui Dumnezeu” si a participa la idolatrie (Gen.3:5; Col.3:5; 2Tes.2:11).
(2) Inclinatia omului catre autoslavire este motivul pentru care Biblia ne previne neincetat asupra pericolului mandriei. “Pentru ca ti s-a ingamfat inima si ai zis: “Eu sunt Dumnezeu” (Ezec.28:2; Prov.6:17; 8:13; 16:18; 1Tim.3:6; Iacov 4:6; 1Ioan 2:16).

1:27 PARTE BARBATEASCA CU PARTE BARBATEASCA. Apostolul considera uraciunea homosexuala, lesbiana ca pe dovada cea mai sigura a degenerarii umane care rezulta din imoralitatea si parasirea de catre Dumnezeu (Gen.19:4-5; Lev.18:22). Orice neam care justifica homosexualitatea sau lesbianismul ca pe un stil de viata acceptabil se afla in stadiul final de coruptie morala (v.24). Pentru mai multe date asupra acestei fapte oribile, a se citi: Gen.19:4-9; Lev.20:13; Deut.23:17; 1Regi 14:24; 15:12; 22:46; Is.3:9; 1Cor.6:9-10; 1Tim.1:10; 2Petru 2:6; Iuda 7.

1:32 GASESC DE BUNI PE CEI CE LE FAC. Ultimul cuvant al lui Pavel asupra pacatoseniei omenesti este condamnarea de catre Dumnezeu a unei conditii chiar mai vinovata decat faptuirea insasi, anume sprijinirea, aprobarea si incurajarea raului, prin placerea provocata de faptele imorale ale altora. Aceasta este faza suprema a depravarii – desfatarea indirecta provocata de fapta pacatoasa. Pacatul devine distractie.
(1) Expresia “gasesc de buni” (gr. suneudokeo) inseamna “le face placere”, “gasesc placere”, “incuviinteaza” si indica placerea provocata de pacatele altora care prevaleaza in societate.
(2) Stim astazi cat rau face descrierea imoralitatii, care domina mijloacele de divertisment; totusi, multi consimt la asa ceva si isi gasesc placerea in acest lucru. Amuzandu-te privind alti oameni care pacatuiesc si se angajeaza in actiuni pacatoase, chiar daca tu insuti te infranezi, vei ajunge sub aceeasi osanda a lui Dumnezeu ca si cei care sunt implicati direct in practici rele. Nelegiuirea se amplifica in orice societate in care pacatul nu este slabit prin dezaprobarea celorlalti si unde oamenii se distreaza privindu-l.
(3) Asadar, cei care (in mod special cei care isi marturisesc credinta in Hristos) folosesc faptele imorale ale altora pentru a se distra contribuie in mod direct la opinia publica favorabila imoralitatii si, astfel, la coruperea si pedeapsa vesnica a unui mare numar de oameni. Acest pacat este vrednic de moarte si va fi dat in vileag si judecat in ziua de pe urma, a judecatii (2Tes.2:12).

Astazi va propun sa ascultati predica: “Rugaciunea Domnului Isus pentru vesnicia noastra” : http://audio.resursecrestine.ro/predici/74837/44-rugaciunea-domnului-isus-pentru-vesnicia-noastra

Published in: on July 29, 2012 at 7:10 am  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://minunatabiblie.wordpress.com/2012/07/29/romani-1/trackback/

%d bloggers like this: