Ioan 12:1-19

12:3 MARIA … A UNS PICIOARELE LUI ISUS. Ungerea Domnului Isus de catre Maria era un act de mare sacrificiu, fiindca mirul sau parfumul era foarte scump. Ea stia ca posibilitatea ei de a-si exprima devotiunea fata de Domnul Isus va disparea curand, asa ca ea s-a folosit de ocazia care s-a ivit atunci. Credinta ei in Domnul si devotiunea fata de El sunt exemplul cel mai inalt de ceea ce doreste Dumnezeu in credinciosi. Pentru acest motiv a spus Domnul Isus ca gestul ei de dragoste va fi spus oriunde se va propovadui Evanghelia (Matei 26:13).

12:12-19 INTRAREA TRIUMFALA IN IERUSALIM. E greu de precizat ce anume gandea multimea aceasta despre Domnul Isus. Intelegeau oare oamenii acestia ca Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu si Mesia al Israelului? Sau Il considerau doar un Rege care ii va putea izbavi de asuprirea romanilor? Au fost ei oare furati de emotia momentului? Negresit unii dintre ei erau credinciosi adevarati, dar impresia generala care se degaja din aceasta scena este ca cei mai multi dintre oameni nu aveau un interes real pentru Domnul.
Ramurile de palmier sunt simbolul odihnei si pacii care urmeaza intristarii (Apocalipsa 7:9). Cuvantul “Osana” inseamna “Te rugam, salveaza acum!” Combinand aceste elemente, s-ar parea ca oamenii intr-adevar Il recunosteau pe Domnul Isus a fi Cel trimis de Dumnezeu sa-i salveze de cumplitul jug al romanilor si sa le dea odihna si pace, dupa amarnicele suferinte indurate in timpul indelungatei robii sub calcaiul Neamurilor.

Published in: on May 31, 2012 at 7:10 am  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://minunatabiblie.wordpress.com/2012/05/31/ioan-121-19/trackback/

%d bloggers like this: