Marcu 6:1-29

6:4 ISUS… UN PROOROC. Isus este infatisat in Evanghelii ca un prooroc (v.4;15; Mat.21:11; Luca 4:24; Fapte.3:20-23). Urmatoarele particularitati Il recomanda ca prooroc: (1) El era un om al Duhului si al Cuvantului (Mat.21:42; 22:29; Luca 4:1; 18:24-27; Ioan 3:34). (2) Era in comuniune stransa cu Dumnezeu (Luca 5:16). (3) A facut preziceri profetice (Mat.24; Luca 19:43-44). (4) A savarsit acte simbolice care dovedeau ravna pentru onoarea lui Dumnezeu (Mat.21:12-13; Ioan 2:13-17). (5) A dat in vileag fatarnicia conducatorilor religiosi si a criticat atasamentul fata de traditii, in defavoarea Cuvantului lui Dumnezeu (7:7-9, 13). (6) A impartasit durerea lui Dumnezeu pentru pierderea celor care refuzau sa se pocaiasca (Luca 13:34; 19:41). (7) A accentuat invatatura morala a Cuvantului lui Dumnezeu (sfintenia, dreptatea, neprihanirea, iubirea, mila) in opozitie cu respectarea ceremonialelor (12:38-40; Mat.23:1-36). (8) A vestit apropierea Imparatiei lui Dumnezeu si a judecarii raului (Mat.22; 24; 10:15; Luca 10:12,14). (9) A fost un predicator al pocaintei, chemand oamenii sa se intoarca de la pacat si din lume, la Dumnezeu (v.12; Mat.4:17).

6:6 NECREDINTA. Dupa cum lipsa de credinta impiedica savarsirea de minuni in “patria” lui Isus, tot asa necredinta din biserica se opune lucrarii puterii Lui. Lipsa de credinta in adevarul biblic, negarea pentru vremurile noastre a darurilor Duhului Sfant sau respingerea cerintelor de neprihanire ale lui Dumnezeu Il vor impiedica pe Domnul nostru sa-Si manifeste puterea printre credinciosii Sai. Acestia trebuie sa-si intretina foamea pentru Cuvant si sa se roage: “Doamne, mareste-ne credinta” (Luca 17:5).

6:13 UNGEAU CU UNTDELEMN. Vindecarea prin ungere cu untdelemn este amintita doar aici si in Iacov 5:14. Untdelemnul era folosit probabil ca un simbol al prezentei si puterii Duhului Sfant (Zah.4:3-6) si ca o atingere menita sa intareasca credinta.

Published in: on February 27, 2012 at 7:10 am  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://minunatabiblie.wordpress.com/2012/02/27/marcu-61-29/trackback/

%d bloggers like this: