Matei 12:22-50

12:28 IMPARATIA LUI DUMNEZEU. NATURA IMPARATIEI. Imparatia lui Dumnezeu este privita ca domnia lui Dumnezeu care vine in lume sa afirme puterea, gloria, ordinea Sa impotriva dominatiei Satanei si impotriva mersului acestei lumi. Ea este mai mult decat mantuire sau Biserica; ea este Dumnezeu exprimandu-Se cu putere pe Sine Insusi in toate lucrarile Sale.
(1) Imparatia este, in primul rand, o afirmare a puterii divine in actiune. Dumnezeu incepe guvernarea Sa spirituala asupra pamantului in inimile si in mijlocul poporului Sau (Ioan 14:23; 20:22). El vine in lume cu putere. Noi nu trebuie sa ne imaginam aceasta putere ca fiind de natura materiala sau politica, ci ca una spirituala. Adevarul este ca, Imparatia nu trebuie privita ca o teocratie religios-politica: ea nu este o problema de guvernare sociala sau politica asupra natiunilor sau imparatiilor acestei lumi (Ioan 18:36). Dumnezeu nu intentioneaza, in aceasta vreme, sa rascumpere si sa reformeze lumea prin activitati sociale si politice, prin forta sau actiune violenta. Lumea de pretutindeni, in aceasta vreme, va ramane un inamic al lui Dumnezeu si al poporului Sau (Ioan 15:19; Rom.12:1-2; Iac.2:15-17; 4:4). Domnia lui Dumnezeu prin judecata directa si autoritate va avea loc numai la sfarsitul acestei vremi (Apoc.19:11-21).
(2) Deoarece Dumnezeu Se afirma pe Sine Insusi cu putere, lumea intra intr-o criza. Aceasta umple imperiul diavolului de panica, si fiecare este confruntat cu decizia daca se supune sau nu guvernarii lui Dumnezeu. Conditia necesara si fundamentala a intrarii in Imparatia lui Dumnezeu este concentrata in porunca “pocaiti-va, si credeti in Evanghelie” (Marcu 1:15).
(3) Inceputul patrunderii lui Dumnezeu in lumea noastra, cu putere, implica: (a) putere spirituala asupra guvernarii si dominatiei Satanei – venirea Imparatiei fiind inceputul distrugerii guvernarii Satanei si al eliberarii omenirii de sub puterea demonica si cea a pacatului; (b) puterea de a savarsi minuni si de a vindeca; (c) predicarea Evangheliei, dovedind vinovatia in ceea ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata; (d) mantuirea si sfintirea acelora care se pocaiesc si cred in Evanghelie (Ioan 3:3; 17:17) si (e) botezul cu Duhul Sfant pentru puterea de a fi martor al lui Hristos.
(4) O dovada de netagaduit a faptului ca cineva experimenteaza Imparatia lui Dumnezeu este trairea unei vieti “a neprihanirii, a pacii si a bucuriei in Duhul Sfant” (Rom.14:17).
(5) Aceasta Imparatie are un aspect care priveste prezentul si altul care se refera la viitor. Ea este o realitate prezenta in lumea de astazi, cu toate ca guvernarea si puterea lui Dumnezeu nu sunt complet realizate. Lucrarea si influenta Satanei si a oamenilor rai va continua pana la sfarsitul vremii din urma. Manifestarea viitoare a gloriei, a puterii si a Imparatiei lui Dumnezeu va avea loc cand Isus Se reintoarce sa judece lumea. Realizarea finala a Imparatiei vine cand Hristos obtine biruinta definitiva asupra intregului rau, si a impotrivirii, si preda Imparatia lui Dumnezeu Tatal.
ROLUL CREDINCIOSULUI IN IMPARATIE. Noul Testament are, de asemenea, mult de spus despre rolul credinciosului in cadrul Imparatiei lui Dumnezeu.
(1) Credinciosul are responsabilitatea de a cauta neincetat Imparatia lui Dumnezeu in toate manifestarile ei, tanjind dupa prezenta lui Dumnezeu si a puterii Sale atat in viata lui cat si in cadrul comunitatii crestine.
(2) In Evanghelia dupa Matei 11:22, Isus da o informatie suplimentara asupra naturii Imparatiei. Acolo, El arata ca Imparatia cerurilor este numai a acelora care dau navala, care sunt hotarati sa se desprinda de practicile pacatoase si imorale ale neamului omenesc si care se intorc la Hristos, la Cuvantul Sau si la caile neprihanirii Sale. Nici un motiv, care poate fi privit ca paguba, nu exista pentru astfel de oameni care cauta Imparatia in toata maretia si puterea ei. Cu alte cuvinte, experimentarea Imparatiei Cerurilor si toate binecuvantarile ei solicita straduinta serioasa si efort constant – o lupta a credintei insotita de o puternica vointa de a rezista Satanei, pacatului si oricarei tovarasii pacatoase.
(3) Imparatia lui Dumnezeu nu este pentru aceia care se roaga putin, fac compromis cu lumea, neglijeaza Cuvantul si nu tanjesc dupa cele duhovnicesti. Ea este pentru oameni ca Iosif (Gen.39:9), Natan (2Sam.12:7), Ilie (1Imp.18:21), Daniel si cei trei prieteni ai sai (Dan.1:8; 3:16-18), Mardoheu (Est.3:4-5), Petru si Ioan (Fapte.4:19-20), Stefan (Fapte.6:8, 7:51) si Pavel (Fil.3:13-14); si ea este pentru femei ca Debora (Jud.4:9); Rut (Rut 1:16-18); Estera (Estera 4:16); Maria (Luca 1:26-35); Ana (Luca 2:36-38) si Lidia (Fapte.16:14-15, 40).

SECTELE EVREIESTI

FARISEII
Radacinile acestei secte pot fi urmarite din sec II i.Hr – pana la Hasiditi.
1. Alaturi de Tora, ei considerau la fel de inspirat si de plin de autoritate tot materialul continut in traditia orala.
2. Cu privire la relatia dintre vointa libera si determinare, ei aveau o pozitie de mijloc, fapt ce facea ca nici vointa libera, nici suveranitatea lui Dumnezeu sa nu o poata exclude pe cealalta.
3. Ei acceptau o ierarhie dezvoltata a ingerilor si demonilor.
4. Ei invatau ca exista un viitor pentru cei morti.
5. Ei credeau in nemurirea sufletului si rasplatirea dupa moarte.
6. Ei erau adeptii egalitatii umane.
7. Accentul invataturii lor era mai curand etic decat teologic.

SADUCHEII
Probabil ca inceputul lor dateaza din perioada Hasmoneana (166-63 i.Hr.). Sfarsitul lor este inregistrat o data cu caderea Ierusalimului (70 d.Hr.).
1. Ei negau ca legea orala avea autoritate si obligativitate.
2. Ei interpretau Legea mozaica mai literal decat Fariseii.
3. Ei erau foarte exigenti in privinta puritatii levitice.
4. Ei puneau toate pe seama vointei libere.
5. Ei sustineau ideea ca nu este nici inviere din morti si nici viata vesnica.
6. Ei respingeau credinta in ingeri si in demoni.
7. Ei respingeau ideea unei lumi spirituale.
8. Ei acceptau ca fiind canonice doar cartile lui Moise.

12:31 HULA IMPOTRIVA DUHULUI SFANT. Hula impotriva Duhului Sfant este continua si deliberata respingere a marturiei Duhului Sfant pentru Hristos, Cuvantul Sau si lucrarea Sa de osandire a pacatului (Ioan 16:7-11). Cel care respinge si se opune glasului Duhului se indeparteaza pe sine de singura forta care il poate conduce catre dobandirea iertarii. Procesul care duce la hula impotriva Duhului Sfant este urmatorul: (1) intristarea Duhului Sfant (Efes.4:30), daca se persista in ea, aduce impotrivirea fata de Duhul (Fapte.7:51); (2) impotrivirea fata de Duhul poate duce la stingerea Duhului (1Tes.5:19); (3) stingerea Duhului aduce apoi impietrirea inimii (Evr.3:8-13); (4) impietrirea inimii conduce la depravarea mintii si la numirea binelui, rau si a raului bine. Cand aceasta impietrire a inimii atinge o anumita intensitate, constatata numai de Dumnezeu, Duhul nu Se va mai stradui sa conduca acea persoana la pocainta. Pentru cei care sunt nelinistiti de gandul ca au savarsit un pacat de neiertat, chiar dorinta lor de iertare si pocainta pentru acel pacat este dovada nesavarsirii pacatului de neiertat.

12:40 IONA. Este evident ca Isus a acceptat relatarea Vechiului Testament despre Iona, ca pe un fapt istoric. Scepticii moderni care contesta posibilitatea minunilor din Vechiul Testament trebuie sa tina seama de cuvintele Mantuitorului.

12:43 DUHUL NECURAT. Versetele 43-45 ne invata trei adevaruri importante privind posedarea demonica. (1) Duhurile necurate vor sa se intoarca la cel pe care l-au stapanit odata (v.44). (2) Duhurile necurate nu se pot intoarce daca inima omului este ocupata de Duhul Sfant (v.44, 1Cor.6:19; 2Cor.6:16). (3) O intreaga natie sau societate poate cauta placerea raului in asa masura incat este posibil ca societatea insasi sa intre in posesiune demonica (v.45; Apoc.16:14).

Published in: on January 18, 2012 at 7:20 am  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://minunatabiblie.wordpress.com/2012/01/18/matei-1222-50/trackback/

%d bloggers like this: