Matei 5:1-26

CUVANTAREA DE PE MUNTE. In capitolele 5-7 avem ceea ce este cunoscut, de obicei, sub numele de Cuvantarea de pe munte a lui Hristos. Aceasta cuprinde descoperirea principiilor dumnezeiesti ale neprihanirii in care trebuie sa traiasca toti crestinii, prin credinta in Fiul lui Dumnezeu (Gal. 2:20) si prin puterea Duhului care locuieste in ei (cf. Rom.8:2-14; Gal.5:16-25). Toti cei care apartinem Imparatiei lui Dumnezeu trebuie sa flamanzim si sa insetam dupa neprihanirea de care vorbeste Hristos in Cuvantarea de pe munte.

5:3 FERICE DE CEI SARACI IN DUH. Cuvantul “ferice” se refera la starea binecuvantata a acelora care, din cauza relatiei lor cu Hristos si Cuvantul Sau, primesc Imparatia lui Dumnezeu, care include iubire, atentie, mantuire si prezenta zilnica. Exista anumite cerinte, daca vrem sa primim binecuvantarile Imparatiei lui Dumnezeu. Trebuie sa ne calauzim dupa modalitatile si valorile descoperite de Dumnezeu si nu dupa cele ale lumii. Prima dintre aceste cerinte este de a fi “saraci in duh”. Aceasta inseamna ca trebuie sa recunoastem ca, din punct de vedere spiritual, nu suntem autosuficienti; avem nevoie de viata, puterea si harul sustinator ale Duhului Sfant pentru a mosteni Imparatia lui Dumnezeu.

5:4 CEI CE PLANG. “A plange” inseamna a ne mahni din cauza slabiciunilor noastre, raportand-o la masura neprihanirii lui Dumnezeu si la puterea Imparatiei (v.6; 6:33). Inseamna, de asemenea, a plange pentru lucrurile care Il mahnesc pe Dumnezeu, sa avem simtaminte in armonie cu simtamintele lui Dumnezeu si sa fim indurerati, in sufletele noastre, din cauza pacatului, a imoralitatii si cruzimii manifestate in lume. Cei care plang sunt mangaiati, primind de la Tatal “neprihanire, pace si bucurie in Duhul Sfant” (Rom. 14:17).

5:5 CEI BLANZI. Cei blanzi sunt cei care sunt smeriti si supusi lui DUmnezeu. Ei isi gasesc adapost in El si isi incredinteaza viata lor, in intregime, Lui. Ei sunt mai preocupati de lucrarea lui Dumnezeu si de poporul Lui decat de ceea ce li s-ar putea intampla lor, personal (cf. Ps.37:11). Cei blanzi, nu cei agresivi, vor mosteni pamantul.

5:6 FLAMANZI SI INSETATI DUPA NEPRIHANIRE. Acesta este unul dintre cele mai importante versete din Cuvantarea de pe munte. (1) Cerinta fundamentala pentru orice om evlavios este sa flamanzeasca si sa inseteze dupa neprihanire (cf.6:33). O asemenea foame poate fi vazuta la Moise (Exod 33:13,18), la psalmist (Ps.42:1-2; 63:1-2) si la apostolul Pavel (Filip.3:10). Starea spirituala a crestinilor, de-a lungul vietii lor, va depinde de foamea si setea lor dupa: a) prezenta lui Dumnezeu (Deut.4:29), b) Cuvantul lui Dumnezeu (Ps.119), c) partasia cu Hristos (Filip.3:8-10), d) partasia Duhului (Ioan 7:37-39; 2 Cor.13:14), e) neprihanire (Mat.5:6), f) puterea Imparatiei (Mat.6:33) si g) reintoarcerea Domnului (2 Tim.4:8).
(2) Foamea crestina dupa cele ale lui Dumnezeu este nimicita de grija lumeasca, de amagirea bogatilor (Mat.13:22), de dorinta de a poseda lucruri (Marcu 4:19), de placerile lumesti (Luca 8:14) si de neramanerea in Hristos. Cand foamea crestinilor dupa Dumnezeu si neprihanirea Lui este distrusa, ei vor muri spiritual. De aceea, este absolut esential sa fim sensibili fata de lucrarea Duhului Sfant de dovedire a vinovatiei in ce priveste pacatul in vietile noastre (Ioan 16:8-13; Rom.8:5-16). Cei care sunt infometati si insetati dupa neprihanire vor fi “saturati”.

5:7 CEI MILOSTIVI. Cei “milostivi” sunt plini de compatimire, de mila fata de cei care sufera fie din cauza pacatului, fie din pricina durerii. Cei milostivi doresc cu sinceritate sa micsoreze aceasta suferinta, aducandu-i pe cei atinsi de ea, la harul si ajutorul lui Dumnezeu prin Isus Hristos (cf.Mat.18:23-35; Luca 10:30-37; Evr.2:17). Dovedind mila fata de ceilalti vom avea parte de mila.

5:8 CEI CU INIMA CURATA. Cei cu “inima curata” sunt aceia care au fost eliberati de pacat, prin harul lui Dumnezeu si acum se straduiesc sa fie pe placul lui Dumnezeu si asemenea Lui. (1) Ei cauta sa aibe o aceeasi atitudine a inimii cu a lui Dumnezeu – iubirea neprihanirii si urarea raului (Evr.1:9). Inima lor (care include mintea, vointa si emotiile) este in consonanta cu inima lui Dumnezeu (1Sam.13:14; Mat.22:37; 1 Tim.1:5). (2) Numai cei cu inima curata “vor vedea pe Dumnezeu”. A-L vedea pe Dumnezeu inseamna a fi copilul Lui si a locui in prezenta Lui, si acum si in Imparatia viitoare (Exod 33:11; Apoc.21:7; 22:4).

5:9 CEI IMPACIUITORI. “Impaciuitori” sunt cei care s-au impacat cu Dumnezeu. Ei au pace cu El prin cruce (Rom.5:1; Efes.2:14-16). Ei se lupta prin marturia si viata lor sa-i aduca si pe altii, inclusiv pe dusmanii lor, la starea de pace cu Dumnezeu.

5:10 CEI PRIGONITI DIN PRICINA NEPRIHANIRII. Prigoana ii va astepta pe toti cei care cauta sa traiasca potrivit Cuvantului lui Dumnezeu, pentru neprihanire. (1) Cei care sustin normele lui Dumnezeu privitoare la adevar, dreptate si puritate si care, in acelasi timp, refuza compromisul cu societatea rea, contemporana lor, sau cu stilul de viata al credinciosilor “caldicei” (Apoc.2; 3:1-4, 14-22), nu se vor bucura de popularitate, vor fi respinsi si criticati. Prigonirea si impotrivirea vor veni de la lume (Mat.10:22; 24:9; Ioan 15:19) si, uneori, de la cei din biserica (Fapte.20:28-31; 2 Cor.11:3-15; 2 Tim.1:15; 3:8-14; 4:16). Cand traiesc aceasta suferinta, crestinii trebuie sa se bucure (v.12), fiindca celor care sufera cel mai mult, Dumnezeu le impartaseste mai mare binecuvantare (2 Cor.1:5; 2 Tim.2:12; 1 Petru 1:7; 4:13). (2) Crestinii trebuie sa se fereasca de ispita de a compromite voia lui Dumnezeu, atunci cand trebuie sa infrunte rusinea, ridicolul, stinghereala sau pierderea (Mat.10:33; Marcu 8:38; Luca 9:26; 2 Tim.2:12). Principiile Imparatiei lui Dumnezeu nu se schimba niciodata:”… toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus, vor fi prigoniti” (2 Tim.3:12). Celor care sufera prigoana din pricina neprihanirii, li se fagaduiesc Imparatia si rasplatiri ceresti.

5:13 SAREA PAMANTULUI. Sarea foloseste pentru a da gust si a preveni alterarile. De aceea, credinciosul si Biserica trebuie sa fie exemple de evlavie in lume si sa reziste descompunerii morale si coruptiei evidente din societate. (1) Bisericile care devin “caldicele”, sting puterea Duhului Sfant si inceteaza de a se mai opune spiritului care predomina in lume, vor fi lepadate de Dumnezeu (Apoc.3:15-16). (2) In consecinta, ele vor fi calcate in picioare de oameni (v.13), adica, cei care sunt “caldicei”, impreuna cu familile lor, vor fi nimiciti (cf. Deut.28:13, 43, 48; Jud.2:20-22).

5:14 LUMINA LUMII. Isus ii mai numeste pe crestini “lumina lumii”. Domnul Isus S-a definit pe Sine drept “Lumina Lumii” (Ioan 8:12; 12:35, 36, 46). Relatia dintre acest doua afirmatii este faptul ca Isus este sursa luminii; crestinii sunt, la randul lor, o reflectare a luminii Lui. Functia lor este de a straluci pentru El, dupa cum Luna reflecta gloria Soarelui. Crestinul este ca o cetate asezata pe un munte: prin pozitia ei, fiind mai sus de imprejurimile ei, ea straluceste in mijlocul intunericului. Cei care manifesta in viata lor calitatile invataturilor lui Hristos nu pot ramane ascunsi.

5:17 LEGEA …SA IMPLINESC. Intentia lui Hristos este ca, in vietile celor care-L urmeaza, cerinta spirituala a Legii lui Dumnezeu sa fie implinita (Rom.3:31; 8:4). Raportul credinciosului cu legea lui Dumnezeu implica urmatoarele:
(1) Legea pe care credinciosul este indatorat sa o respecte consta in principiile morale ale Vechiului Testament (Mat.7:12; 22:36-40; Rom.3:31; Gal.5:14; Exod.20:2) ca si in invataturile lui Hristos si ale apostolilor (Mat.28:20; 1 Cor. 7:19; 9:21; Gal.6:2). Aceste legi descopera natura si voia lui Dumnezeu pentru toate neamurile, fiind aplicabile si astazi. Legile Vechiului Testament date exculsiv poporului lui Israel, cum ar fi cele sacrificiale, ceremoniale, sociale sau civile, nu mai sunt valabile (Evr.10:1-4; Lev.1:2-3; 24:10).
(2) Credinciosul nu trebuie sa vada in lege un sistem de porunci prin care se pot obtine merite pentru iertare si mantuire (Gal.2:16,19). Legea trebuie vazuta ca un cod moral pentru aceia care sunt deja mantuiti si care, prin ascultarea fata de ea, ilustreaza viata lui Hristos in ei insisi (Rom.6:15-22).
(3) Credinta in Hristos este punctul de plecare pentru implinirea legii. Prin credinta in El, Dumnezeu devine Tatal nostru (cf. Ioan 1:12). Din acest motiv, ascultarea noastra, in calitate de credinciosi, este motivata nu numai de raportarea noastra la Dumnezeu ca la un Legiuitor suveran, ci si de o relatie specifica intre copii si Tatal lor (Gal.4:6).
(4) Datorita credintei in Hristos, credinciosilor, prin harul lui Dumnezeu (Rom.5:21) si Duhul Sfant care locuieste in ei (Gal.3:5,14; Rom.8:13), li se da un indemn launtric si o putere de a implini legea lui Dumnezeu (Rom.16:25-26; Evr.10:16). Noi o implinim umbland “dupa lucrurile Duhului” (Rom.8:4-14). Duhul ne ajuta sa omoram faptele pacatoase ale trupului si sa implinim voia lui Dumnezeu (Rom.8:13, Mat.7:21). Astfel, conformarea exterioara cu legea lui Dumnezeu trebuie sa fie insotita de transformarea launtrica a inimilor si sufletelor noastre (v.21:28).
(5) Fiind eliberati de sub puterea pacatului si deveniti robi ai lui Dumnezeu (Rom.6:18-22), credinciosii urmeaza “principiul credintei” aflandu-se “sub legea lui Hristos” (1 Cor.9:21). Procedand astfel, noi implinim “legea lui Hristos” (Gal.6:2) si suntem credinciosi, in noi insine, cerintei legii (Rom.8:4; Gal.2:19; 3:19; 5:16-25).
(6) Isus a accentuat ca implinirea voii Tatalui Sau ceresc este conditia intrarii in Imparatia cerurilor (Mat.7:21).

5:19 MARE IN IMPARATIA… Locul credinciosilor in Imparatia cerurilor va fi determinat de atitudinea lor fata de legea lui Dumnezeu ca si de invatarea si practicarea acesteia de catre ei. Gradul nostru de credinciosie, in aceasta privinta, va hotari si felul slavei din ceruri.

5:20 DACA NEPRIHANIREA VOASTRA. Neprihanirea carturarilor si a Fariseilor era doar exterioara. Ei respectau multe reguli, se rugau, laudau, posteau, citeau Cuvantul lui Dumnezeu si luau parte la serviciile religioase. Totusi ei inlocuiau atitudinile launtrice corecte cu actul extern. Isus a spus ca neprihanirea pe care Dumnezeu o cere credinciosului esre mai mult. Inima si sufletul, nu doar faptele exterioare, trebuie sa se armonizeze cu voia lui Dumnezeu, in credinta si dragoste (Marcu 7:6).

5:22 MANIE… PROSTULE… NEBUNULE. Isus nu vorbeste de o manie dreapta impotriva celor rai si nedrepti (cf.Ioan 2:13-17), ci El condamna mania razbunatoare care doreste pe nedrept moartea celuilalt. “Prostule” (ebr. raca) este un cuvant de dispret insemnand probabil “nebun cu capul gol”. A spune cuiva “Nebunule”, intr-o izbucnire de manie si in mod dispretuitor, poate indica o stare sufleteasca apta sa arunce pe cel de rosteste acest cuvant “supt pedeapsa focului gheenei”. Trupurile neinsufletite ale criminalilor executati erau adesea aruncate intr-o groapa aprinsa din afara Ierusalimului, cunoascuta sub denumirea de Valea Hinnom sau Gheena. E o intruchipare realista a focurilor iadului, care nu se vor stinge niciodata.

Published in: on January 5, 2012 at 7:13 am  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://minunatabiblie.wordpress.com/2012/01/05/matei-51-26/trackback/

%d bloggers like this: