Eclesiastul 1:2-9

O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune.

Ce folos are omul din toata truda pe care si-o da sub soare?

Un neam trece, altul vine, si pamantul ramane vesnic in picioare.

Soarele rasare, apune si alearga spre locul de unde rasare din nou.

Vantul sufla spre miaza-zi, si se intoarce spre miaza-noapte; apoi iarasi se intoarce, si incepe din nou aceleasi rotituri.

Toate raurile se varsa in mare, si marea tot nu se umple: ele alearga necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarasi sa porneasca de acolo.

Toate lucrurile sunt intr-o necurmata framantare, asa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satura privind, si urechea nu oboseste auzind.

Ce a fost, va mai fi, si ce s-a facut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

Published in: on October 12, 2010 at 7:07 am  Leave a Comment  

The URI to TrackBack this entry is: https://minunatabiblie.wordpress.com/2010/10/12/eclesiastul-12-9/trackback/

%d bloggers like this: