Matei 20:17-34

20:26 INTRE VOI SA NU FIE ASA. In aceasta lume cei care “domnesc” si “poruncesc cu stapanire” sunt considerati oameni mari. Hristos spune ca in Imparatia lui Dumnezeu marimea nu se va masura dupa stapanirea asupra altora, ci dupa slujirea celorlalti, potrivit descoperirii biblice. Credinciosul nu trebuie sa ajunga in frunte pentru a-si exercita autoritatea sau stapanirea. Mai degraba, el trebuie sa-si dea viata ajutandu-i pe ceilalti si, mai ales, lucrand pentru binele spiritual al tuturor oamenilor (v.28; Ioan 13:34; 1Cor.13; Col.3:14; 1Ioan 3:14; 4:8).

20:28 RASCUMPARARE PENTRU MULTI. Rascumparare inseamna pretul platit pentru a obtine libertatea altora. In lucrarea de mantuire savarsita de Hristos, moartea Lui este pretul platit pentru eliberarea barbatilor si femeilor din robia pacatului, eliberare de condamnare (Rom.3:25-26), pacat (Efes.1:7) si moarte (Rom.8:2). “Multi” este folosit in sensul de “toti oamenii” (1Tim. 2:5-6; Rom.3:25).

Matei 20:1-16

20:1 LUCRATORI LA VIE. Pilda lucratorilor la vie arata ca intrarea in Imparatia lui Dumnezeu depinde de o favoare nu de un merit. Hristos ne previne aici impotriva a trei atitudini gresite: (1) Sa nu ne simtim superiori din pricina unei situatii sau sarcini privilegiate. (2) Sa nu fim insensibili la grija lui Dumnezeu de a-Si oferi harul Sau tuturor. (3) Sa evitam sentimentul de invidie fata de binecuvantarile spirituale primite de altii.

Matei 19

19:9 AFARA DE PRICINA DE CURVIE. Vointa lui Dumnezeu in privinta casatoriei este: un singur tovaras de viata, o singura casatorie in viata (v.5-6; Gen.1:27; 2:24; Marcu 10:6). De la aceasta regula Isus admite o singura exceptie: in caz de curvie. Curvia este lipsa de credinta conjugala (gr.porneia), incluzand adulterul sau alta forma de imoralitate sexuala (5:32; 19:9). Prin urmare, divortul este permis in caz de imoralitate sexuala. Fapte biblice importante penrtu problema divortului, sunt urmatoarele: (1) Cand Isus critica divortul in 19:7-8, El nu critica o despartire din pricina adulterului, ci divortul permis in Vechiul Testament in acele cazuri in care sotul descopera lipsa castitatii premaritale, dupa savarsirea ceremoniei de casatorie (Deut.24:1-4). Dorinta lui Dumnezeu in asemenea cazuri este ca cei doi sa ramana impreuna. Totusi, El a ingaduit divortul, datorita lipsei castitatii premaritale, din cauza impietririi inimilor oamenilor (v.7-8).
(2) Desi divortul este o tragedie, necredinciosia in casatorie este un pacat atat de mare impotriva celuilalt sot, incat Hristos afirma ca persoana nevinovata are dreptul de a pune capat unei casatorii, in urma adulterului, el sau ea fiind liberi sa se recasatoreasca, dar cu o persoana credincioasa (1Cor.7:27-28).
(3) Vorbind despre casatorie si despartire, in 1Cor.7:12-16, Pavel arata ca o casatorie mai poate fi desfacuta prin separarea de sotul necredincios. Mai departe, el precizeaza ca recasatorirea unei persoane credincioase nu este un pacat 91Cor.7:15, 7:27-28).

19:21 DU-TE DE VINDE CE AI. Isus l-a incercat pe tanarul bogat in punctul sau cel mai slab, averea sa. El nu dorea sa-L puna pe Isus mai presus de bunurile lui. Trebuie sa fim in stare sa renuntam la orice, daca Hristos ne-o cere.

19:30 CEI DINTAI VOR FI CEI DIN URMA. “Cei dintai” sunt cei care, din cauza averii lor, a educatiei, a statutului lor, a pozitiei sau a talentelor lor sunt tinuti in cinste de lume si, uneori, chiar de biserica. “Cei din urma” sunt cei necunoscuti si considerati neinsemnati. In veacul viitor, “multi” dintre cei socotiti mari conducatori in biserica vor dobandi pozitii in urma altora si multi dintre cei anonimi vor fi inaltati in locuri de cinste (1Cor.15:41-42).
Acest lucru se datoreaza faptului ca Dumnezeu apreciaza oamenii, nu dupa aparente, ci dupa sinceritatea, puritatea si iubirea din inimile lor (1Sam.16:7). Cititi istorisirile despre vaduva cea saraca (Marcu 12:42-44) si Maria din Betania (26:7-13) pentru a vedea atitudinea lui Hristos fata de cei smeriti.

Matei 18:21-35

18:35 DACA FIECARE DIN VOI NU IARTA. In aceasta pilda, Isus invata ca iertarea lui Dumnezeu, desi este acordata gratuit pacatosilor pocaiti, totusi ea ramane conditionata de bunavointa personala privitoare la iertarea semenilor. Cu alte cuvinte, se poate pierde iertarea lui Dumnezeu cand ai o inima aspra si neiertatoare (16:14-15; Evr.12:15; Iac.3:11,14; Efes.4:31-32). In Efeseni 4:31-32 Pavel arata ca amaraciunea, iutimea, mania sunt incompatibile cu calitatea de crestin, trebuind sa fie inlaturate).

Matei 18:1-20

18:3 VA VETI INTOARCE. Convertirea ceruta de Isus consta in doua lucruri: o renuntare radicala la tot ce este pacatos si intoarcerea la Dumnezeu, savarsind lucrarile neprihanirii (adica aducand roade vrednice de pocainta).
(1) Nu semnifica doar un act singular de parere de rau sau pocainta ci o atitudine de viata, atotcuprinzatoare. Acest lucru este necesar fiindca prin natura noastra noi urmam un mod de viata care ne indeparteaza de Dumnezeu, ducandu-ne spre moartea vesnica (Rom.1:18-32; Efes.2:2-3). Convertirea este raspunsul omului la darul mantuirii oferit de Dumnezeu, mantuire implinita prin harul si puterea Duhului Sfant primite prin credinta (Fapte.11:18).
(2) Din cauza noii noastre legaturi cu Dumnezeu, convertirea implica schimbari in privinta relatiilor cu ceilalti oameni, a deprinderilor, a obligatiilor, a placerilor, a intregului nostru mod de viata. Convertirea este o parte a credintei mantuitoare si o cerinta fundamentala a mantuirii si sfintirii (Fapte.26:18).

18:4 Persoana cea mai mare din imparatia cerurilor este aceea care se smereste ca un copilas. Evident, normele si valorile Imparatiei sunt diametral opuse celor ale lumii. Intregul nostru mod de gandire trebuie sa fie inversat; noi trebuie sa gandim gandurile lui Hristos, urmandu-I pilda (Fil.2:5-8).

18:6 SA I SE ATARNE DE GAT, O PIATRA… DE MOARA. Aceste cuvinte vor sa spuna ca oricine distruge spiritual un copil sau un credincios ca un copil va atrage asupra sa cea mai grozava pedeapsa a lui Hristos. (1) Pastorii, invatatorii si mai ales parintii ar trebui sa dea o atentie deosebita acestor cerinte ale lui Hristos. Raspunderea parintilor este de a-si conduce copiii pe caile lui Dumnezeu (Deut.6:9; Luca 1:17; Efes.6:4; 1Tim.4:16) si sa-i fereasca de influenta lumii si a lui Satana (Tit 1:10-11; 2:11-12; 1Ioan 2:15-17). (2) Parintii crestini nu trebuie sa permita ca asupra copiilor lor prieteni pacatosi sa-si exercite influenta. Ei trebuie sa fie foarte atenti la ceea ce lumea sadeste in mintea si inimile copiilor lor prin intermediul educatiei publice si al mijloacelor de divertisment (Ps.101:3; Efes.6:4; Col.3:21).

18:7 VAI DE OMUL ACELA. Isus avertizeaza ca aceia prin care se pun lucruri pacatoase inaintea altora si, in special, a copiilor va primi pedeapsa cea mai mare (v.2,5-7). (1) A pune “prilejuri de pacatuire” – cum ar fi distractiile lumesti, invatatura umanista, filmele imorale, literatura pornografica, drogurile, bauturile alcoolice, exemplele rele, invatatura mincinoasa si tovarasiile rele – inaintea celorlalti inseamna a te alatura lui Satana, care este cel mai mare ispititor (4:1; Gen.3:1-6; Ioan 8:44; Iac.1:12). (2) Evlavia celor credinciosi se arata in inlaturarea din vietile lor si ale familiilor lor, a tuturor lucrurilor care pot duce pe altii in ispita si pacat (v.7-9).

18:10 INGERII. Scriptura invata ca Dumnezeu are adesea grija de credinciosii Sai folosindu-se de ingeri. Acestia poarta un interes si o dragoste sincera copiilor lui Dumnezeu (Ps.34:7; 91:11; Luca 15:10; 16:22; Evr.1:14; Apoc.5:11-12; Evr.1:13).

18:15 DACA FRATELE TAU A PACATUIT. In versetele 15-17 Domnul Isus arata metoda restaurarii sau disciplinarii unui crestin, care pacatuieste impotriva altui membru al bisericii, in mod particular. Neglijarea recomandarii lui Hristos va duce la compromis spiritual si distrugerea bisericii, ca popor sfant al lui Dumnezeu (1Petru 2:9; Matei 5:13).
(1) Scopul disciplinei din biserica este de a respecta Numele lui Dumnezeu (6:9; Rom.2:23-24), de a pazi puritatea morala si integritatea doctrinara a bisericii (1Cor.5:6-7; 2Ioan 7:11) si de a incerca salvarea sufletului membrului neascultator, readucandu-l la starea din care a cazut (1Cor. 5:5; Iac.5:19-20).
(2) Cel care a pacatuit trebuie sa fie mustrat, intai, in particular. Daca asculta, trebuie sa fie iertat (v.15). Daca el, insa, refuza sa raspunda fratelui sau crestin (v.15-16), dupa aceea altuia sau altor doi membrii (v.16) si, in final, intregii biserici locale, el trebuie sa fie considerat “ca un pagan”, adica unul aflat in afara Imparatiei lui Dumnezeu, despartit de Hristos si cazut din har (v.17; Gal.5:4). El nu mai are dreptul de a fi considerat membru al bisericii, trebuind sa fie indepartat de la partasia cu aceasta.
(3) Aceasta practica, legata de puritatea bisericii, trebuie sa fie folosita nu doar in caz de pacat sau imoralitate, ci si in cazuri de erezie doctrinara si necredinta fata de credinta originala si fundamentala a Noului Testament (Gal.1:9; Iuda 3).
(4) Disciplina din biserica trebuie asigurata intr-un spirit de smerenie, dragoste, parere de rau si auto-examinare (22:37; 2Cor.2:6-7; Gal.6:1).
(5) Pacatele dinauntrul bisericii, care implica imoralitate trebuie sa fie abordate potrivit celor scrise in 1Cor.5:1-5 si 2Cor.2:6-11. Acest gen de pacate grele cere regret si durere din partea intregii adunari (1Cor.5:2), o pedeapsa suficienta pentru cel care a pacatuit (2Cor.2:6) si scoatere din biserica (1Cor.5:2,13). Mai tarziu, dupa o perioada de pocainta evidenta, cel ce a pacatuit poate fi iertat, i se poate arata din nou dragoste si poate fi reprimit la partasie (2Cor.2:6-8).
(6) Pacatele unui varstnic, dupa ce s-a vorbit cu el in particular, trebuie de asemenea sa comporte dezvaluirea in public si disciplinarea, adica “mustra-i inaintea tuturor, ca si ceilalti sa aiba frica” (Gal.2:11-18; 1Tim.5:19-20).
(7) Conducatorii unei biserici si pastorii adunarilor locale ar face bine sa-si aminteasca de faptul ca ei sunt indatorati sa ia “seama… la toata turma”. Domnul va cere din mainile lor “sangele tuturor” (Fapte.20:26) care pier fiindca ei n-au fost in stare sa reabiliteze, sa disciplineze sau sa excluda, conform voii si scopului lui Dumnezeu (Ezec.3:20-21; Fapte.20:26-27).

18:19 DACA DOI… SE INVOIESC. Rugaciunea comuna si in unire are o mare putere. Motivul este acela ca acolo unde doi sau trei se strang impreuna in credinta si predare lui Hristos, El este in mijlocul lor (v.20). Prezenta Lui va impartasi dragoste, putere, calauzire, har si mangaiere (Ps.46:5; Is.12:6).

Matei 17

17:17 NECREDINCIOS SI PORNIT LA RAU. Aceste cuvinte exprima aprecierea data de Isus ucenicilor si bisericilor care nu reusesc sa slujeasca altora cu adevarata putere a Imparatiei lui Dumnezeu. (1) Nereusita in incercarea de eliberare a celor oprimati de Satana sau demoni (v.15-21) arata o lipsa de credinta, intelegere si dedicare spirituala (v.17, 20-21; Marcu 9:29). (2) Scopul Duhului Sfant, vadit de relatarea din v.14-21, este de a reliefa nu numai ca Isus scoate afara demonii, ci si ca El doreste ca ucenicii Sai sa faca acelasi lucru prin credinta, rugaciune si post (v.20-21). Isus este profund dezamagit si indurerat cand cei ce cred in El nu reusesc sa-I impartaseasca lucrarea impotriva puterilor lui Satana (10:1; 10:8; Marcu 9:28-29; Luca 9:1; Ioan 14:12).

17:20 CREDINTA… NIMIC NU V-AR FI CU NEPUTINTA. Isus comenteaza adesea natura adevaratei credinte. El vorbeste despre o credinta care poate misca muntii, poate produce minuni si vindecare si poate implini lucruri mari pentru Dumnezeu. Ce este credinta aceasta despre care vorbeste Isus?
(1) Credinta adevarata este o credinta efectiva care produce rezultate: ea va muta muntii.
(2) Credinta adevarata nu este o incredere intr-o putere sau o forta, ci este o “credinta in Dumnezeu” (Marcu 11:22).
(3) Credinta adevarata este o lucrare a lui Dumnezeu in inima crestinului (Marcu 9:24; Fil.2:13). Ea comporta constiinta comunicata in mod dumnezeiesc inimilor noastre, ca rugaciunilor noastre li se raspunde (Marcu 11:23). Credinta este creata in noi de Duhul Sfant; noi nu o putem produce in mintile noastre (Rom.12:3; 1Cor.12:9).
(4) Deoarece credinta adevarata este un dar impartasit noua de Dumnezeu este important sa ne apropiem de Hristos si Cuvantul Lui si sa ne adancim increderea in El (Rom.10:17; Fil.3:8-15). Noi depindem de El in totul; “caci despartiti de Mine, nu puteti face nimic” (Ioan 15:5; Ioan 3:27; Evr.4:16; 7:25). Cu alte cuvinte, trebuie sa-L cautam pe Hristos ca pe autorul si “desavarsirea credintei noastre” (Evr.12:2). Prezenta Lui intima si ascultarea noastra fata de Cuvantul Lui sunt izvorul si secretul credintei (9:21; Ioan 15:7).
(5) Credinta adevarata este sub controlul lui Dumnezeu. Credinta este acordata in temeiul dragostei, intelepciunii, harului Lui si in vederea Imparatiei, pentru a implini voia lui Dumnezeu si a exprima dragostea Lui fata de noi. Ea nu se cade sa serveasca interesului propriu, egoist (Iac.4:3). Domnul afirma limpede ce inseamna a fi ucenicul Sau. A te lepada de eul tau nu este totuna cu lepadarea de sine. Inseamna a-I ceda Lui controlul asupra vietii tale, intr-o masura atat de mare, incat eul tau sa nu mai aiba nici un fel de drepturi. A-ti lua crucea inseamna a fi dispus sa induri rusine, suferinte si poate chiar martirajul pentru El. Inseamna sa mori fata de pacat, fata de eu si fata de lume. A-L urma pe El inseamna a trai cum a trait El, cu toate implicatiile de smerenie, saracie, compasiune, dragoste, har si toate celelalte virtuti dumnezeiesti.

Matei 16

16:6 PAZITI-VA DE ALUATUL. Aici “aluatul”, simbol al raului si al alterarii, se refera la invataturile Fariseilor si Saducheilor. Hristos numeste invatatura lor “aluat” (drojdie) fiindca o cantitate cat de mica poate afecta si determina un mare numar de oameni sa creada ceea ce este rau (Marcu 8:15).

16:18 PETRU… PIATRA… BISERICA. In aceste cuvinte Hristos fagaduieste sa zideasca Biserica Sa pe adevarul marturisirii lui Petru si a celorlalti ucenici ca Isus este Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu (v.16; Fapte.2:14-26). Isus foloseste un joc de cuvinte aici. El il numeste pe ucenicul Sau “petru” (gr.Petros, inseamna piatra mica) dar continua zicand: “pe aceasta piatra (gr. Petra, insemnand o stanca masiva) voi zidi Biserica Mea”. Deci, Hristos isi va zidi Biserica Sa pe marturia solida a lui Petru.
(1) Isus Hristos este Piatra, prima si marea temelie a Bisericii (1Cor.3:11). In prima sa epistola, Petru spune ca Isus este “piatra vie, …din capul unghiului… piatra pe care au lepadat-o zidarii” (1Petru 2:4,6-7). In acelasi timp, Petru si ceilalti crestini sunt pietre vii care devin parte din structura casei spirituale pe care o zideste Dumnezeu (1Petru 2:5).
(2) Nicaieri nu se spune in Scriptura ca Petru va fi autoritatea suprema si infailibila, mai presus de toti ceilalti ucenici (Fapte.15; Gal.2:11). Nu se afirma nici ca Petru va avea urmasi infailibili care vor reprezenta pe Hristos si vor indeplini functia de cap oficial al Bisericii.

BISERICA. Cuvantul grecesc ekklesia (biserica) se refera la o adunare a unor oameni chemati special (gr. ekkaleo) si convocati laolalta. In Noul Testament el numeste in esenta adunarea poporului lui Dumnezeu in Hristos, care devin impreuna cetateni ai Imparatiei lui Dumnezeu (Efes.2:19) in vederea adorarii lui Dumnezeu. Cuvantul “biserica” se poate referi la biserica locala (Mat.18:17; Fapte.15:4) sau la Biserica universala (Mat.16:18; Fapte.20:28; Efes.2:21-22).
(1) Biserica este prezentata ca poporul lui Dumnezeu (1Cor.1:2; 10:32; 1Petru 2:4-10), societatea credinciosilor rascumparati, posibila numai prin moartea lui Hristos (1Petru 1:18-19). Ea este un popor pelerin nemai apartinand acestui pamant (Evrei 13:12-14), a carei menire este de a fi o comunitate in partasie personala permanenta cu Dumnezeu (1Petru 2:5; Evrei 11:6).
(2) Biserica a fost chemata din lume in Imparatia lui Dumnezeu. Despartirea de lume este inerenta naturii Bisericii si este rasplatita de privilegiul de a avea pe Domnul ca Dumnezeu si Tata (2Cor.6:16-18).
(3) Biserica este Templul lui Dumnezeu si al Duhului Sfant (1Cor.3:16; 2Cor.6:14-7:1; Efes.2:11-22; 1Petru 2:4-10). Acest adevar care priveste Biserica cere despartirea de nelegiuire si ceea ce este lumesc, de imoralitatea pagana.
(4) Biserica este trupul lui Hristos (1Cor.6:15-16; 10:16-17; 12:12-27). Aceasta arata ca nu exista nici o Biserica adevarata in afara uniunii vitale a membrilor cu Hristos. Capul trupului este Hristos (Col.1:18; Efes.1:22; 4:15; 5:23).
(5) Biserica este mireasa lui Hristos (2Cor.11:2; Efes.5:21-27; Apoc.19:7-9). Acest concept subliniaza atat devotamentul si credinciosia Bisericii pentru Hristos, cat si dragostea lui Hristos pentru si in intimitate cu Biserica Sa.
(6) Biserica reprezinta o partasie spirituala (gr. koinonia) (2Cor.13:14; Fil.2:1). Aceasta implica ramanerea in Duhul Sfant (Luca 11:13; Ioan 7:37-39; 20:22), unitatea Duhului (Efes.4:4) si botezul Duhului Sfant (Fapte.1:5; 2:4; 8:14-17; 10:44; 19:1-7). Aceasta partasie trebuie sa demonstreze in mod vizibil dragostea si grija permanenta a unuia pentru celalalt (Ioan 13:34-35).
(7) Biserica este o slujire spirituala (gr. diakonia). Ea lucreaza prin darurile Duhului Sfant (Rom.12:6; 1Cor.1:7; 12:4-11,20-31; Efes.4:11).
(8) Biserica este o armata implicata intr-un conflict spiritual luptand cu sabia si puterea Duhului (Efes.6:17) intr-o inclestare spirituala impotriva Satanei si a pacatului. Duhul cu care Biserica este umpluta se aseamana cu un razboinic manuind Cuvantul viu al lui Dumnezeu, eliberand lumea de sub dominatia Satanei si biruind toata puterea intunericului (Fapte.26:18; Efes.6:10-18; Evrei 4:12; Apoc.1:16; 2:16; 9:15,21).
(9) Biserica este stalpul si temelia adevarului (1Tim.3:15), sustinand adevarul pe care Dumnezeu l-a revelat, precum o fundatie sustine o cladire. Biserica trebuie sa-l sustina si sa-l pazeasca nealterat, aparandu-l impotriva celor ce-l denatureaza si a falsilor invatatori (Fil1:17; Iuda 3).
(10) Biserica este un popor cu nadejde in viitor. Aceasta nadejde este legata de revenirea lui Hristos pentru poporul Sau (Ioan 14:3; 1Tim.6:14; 2Tim.4:8; Tit 2:13; Evrei 9:28).
(11) Biserica este atat invizibila cat si vizibila. (a) Biserica invizibila este trupul format din adevaratii credinciosi uniti prin viata lor de credinta in Hristos. Biserica vizibila reprezinta comunitatile locale cuprinzand credinciosii biruitori (Apoc.2:11,17,26) precum si pe acei pretinsi crestini care sunt falsi (2:2), “cazuti” (2:5), morti spiritual (3:1) si “caldicei” (indiferenti) (3:16; Mat.13:24; Fapte.12:5).

16:18 PORTILE LOCUINTEI MORTILOR NU O VOR BIRUI. “Portile locuintei mortilor” il desemneaza pe Satana si tot raul din lume, care se straduiesc sa nimiceasca Biserica lui Isus Hristos. (1) Acest pasaj nu vrea sa spuna ca nici un credincios, nici o biserica locala, grup de biserici, sau denominatiune nu vor cadea niciodata in greseala, eroare doctrinara sau apostazie. Isus insusi a prezis ca multi vor cadea din credinta si avertizeaza bisericile care parasesc credinta Noului Testament sa se intoarca de la pacatele lor, in caz contrar urmand sa fie indepartate din Imparatia Sa (Matei 24:10-11; Apoc.2:5,12-29; 3:1-6,14-16; 1Tim.4:1). Fagaduinta din v.18 nu priveste pe cei care se leapada de credinta sau bisericile caldute.
(2) Ceea ce vrea sa spuna Hristos este ca, in pofida inversunarii lui Satana, a apostaziei care va aparea printre credinciosi, a bisericilor devenite caldute, a invatatorilor mincinosi strecurati in Imparatia lui Dumnezeu, Biserica nu va fi distrusa. Prin harul Sau suveran, prin intelepciunea si puterea Sa, Dumnezeu va avea totdeauna o ramasita de credinciosi si biserici, care vor ramane credincioase Evangheliei originale a lui Hristos si care vor avea experienta partasiei cu El, a Domniei Lui Hristos si a puterii Duhului Sfant. Ca oameni cu adevarat ai lui Dumnezeu, ei vor manifesta puterea Duhului Sfant impotriva lui Satana, a pacatului, a bolii, a lumii si a tot ce este demonic. Aceasta este Biserica pe care Satana si toate ostirile lui nu o pot distruge si nu-i pot rezista.

16:19 CHEILE IMPARATIEI. “Cheile” reprezinta autoritatea pe care Dumnezeu a dat-o lui Petru si Bisericii. Cu aceste chei ei (1) mustra pacatul si asigura disciplina in biserica (18:15-18); (2) se roaga efectiv pentru cauza lui Dumnezeu pe pamant (18:19-20); (3) leaga ce este demonic si dezleaga pe cei captivi; (4) vestesc vina pacatului, masura lui Dumnezeu de neprihanire si judecata care va veni (Fapte.2:23; 5:39); (5) proclama mantuirea si iertarea pacatului pentru toti cei care se pocaiesc si cred in Hristos (Ioan 20:23; Fapte.2:37-40; 15:7-9).

16:28 VENIND IN IMPARATIA SA. “Fiul omului venind in Imparatia Sa” se refera, probabil, la evenimentul Cincizecimii cand Hristos a botezat pe cei ce L-au urmat, cu Duhul Sfant si cu mare putere (Marcu 9:1; Fapte.1:8; 2:4).

Matei 15:21-39

15:21-27 Isus S-a retras in regiunea Tirului si Sidonului, pe coasta Mediteranei. Dupa cate stim, acesta este singurul caz in care Domnul S-a aflat, in timpul lucrarii Sale publice, in afara teritorului iudaic. Aici, in Fenicia, o cananeanca L-a rugat sa-i vindece fiica, ce era posedata de demon.
Este important sa ne dam seama ca aceasta femeie nu era iudaica, ci provenea dintre Neamuri. Era o descendenta a canaanitilor, un neam imoral, pe care Dumnezeu il randuise sa fie eliminat. Prin neascultarea Israelului, unii canaaniti au supravietuit invadarii Canaanului de catre Iosua si astfel femeia aceasta se tragea din acesti supravietuitori. Ca femeie dintre Neamuri, ea nu se bucura de privilegiile acordate poporului ales pe acest pamant sa fie al lui Dumnezeu. Ea era o straina, fara nici o nadejde. Din punct de vedere al pozitiei pe care o ocupa, ea nu putea avea nici o pretentie de acces la Dumnezeu sau la Mesia.
Ea I s-a adresat lui Isus cu cuvintele Domn si Fiul lui David – titlu folosit de iudei cand se refereau la Mesia. Desi Isus era, intr-adevar, Fiul lui David, nici o persoana dintre Neamuri nu avea dreptul sa-L abordeze de pe aceasta temelie. De aceea nu i-a raspuns Domnul de prima oara.
Ucenicii Lui s-au apropiat si L-au rugat staruitor: “Da-i drumul, caci striga dupa noi.” In mod evidend, pe ei femeia ii agasa. Dar pentru Domnul a fost un prilej minunat de a ilustra credinta unui vas omenesc, in care avea sa straluceasca harul Sau. Mai intai insa El trebuia sa demonstreze si sa educe credinta ei. El i-a amintit ca misiunea Lui era indreptata spre oile pierdute ale casei lui Israel, nu spre Neamuri si, desigur, nu spre canaaniti. Ea nu s-a lasat descurajata de acest refuz aparent. Facand uz de titlul Fiul lui David, ea I s-a inchinat, spunand: “Doamne ajuta-ma!” Daca nu se putea apropia de El cum se apropie o evreica de Mesia al ei, atunci ea va veni la El ca o creatura care se apropie de Creatorul ei.
Luandu-si locul unei persoane total nevrednice, dintre Neamuri, ea s-a aruncat asupra indurarii, iubirii si harului Sau. Ea a spus ca nu e decat unul dintre cateii de sub masa. Dar a adaugat observatia ca uneori cad firimituri de la masa pe podea, astfel si catelusii se hranesc. “Nu sunt vrednica sa-mi vindeci fiica, dar Te rog fierbinte sa faci acest lucru pentru una din creaturile Tale nedemne”.  Isus a elogiat-o pentru credinta ei mare. In timp ce iudeii – copii ai lui Dumnezeu, dar necredinciosi – nu simteau nici o foame pentru paine, iata ca aceasta femeie, care nu se sfia sa se compare cu o catelusa, striga dupa paine. Credinta ei a fost rasplatita. Fiica ei s-a vindecat pe loc.

15:28 MARE ESTE CREDINTA TA. A persevera in credinta adevarata inseamna a avea incredere in Dumnezeu, in toate imprejurarile, si a-I ramane credincios, chiar cand treci printr-un necaz mare si El pare ca nu raspunde sau ca nu Il intereseaza. Aceasta este “incercarea credintei” (Luca 18:1-7; 1Petru 1:7; Marcu 7:27).

Matei 15:1-20

15:6 IN FOLOSUL DATINEI VOASTRE. Unii farisei desfiintau poruncile lui Dumnezeu, in favoarea datinilor lor si a ideilor omenesti. Credinciosii de astazi trebuie sa fie atenti pentru a nu anula Cuvantul lui Dumnezeu din cauza traditiei, a ideilor populare sau a normelor culturale contemporane. A proceda in acest mod inseamna a cadea in pacatul Fariseilor si al conducatorilor iudei (Marcu 7:8).

15:10-11 Intorcandu-se spre multime, Isus a facut o afirmatie de o extraordinara semnificatie. El a declarat ca nu ceea ce intra in gura il intineaza pe un om, ci mai degraba ceea ce iese din gura lui. In cadrul codului levitic, ceea ce intra pe gura cuiva il intina. Iudeilor li se interzicea sa consume carnea oricarui animal rumegator sau cu copita despicata (animalul trebuia sa fie rumegator si cu copita despicata pentru a fi curat). Nu aveau voie sa manance peste, decat daca avea solzi si aripioare. Dumnezeu daduse instructiuni minutioase pentru alimentele curate si necurate.
Acum Datatorul legii a pavat calea pentru abrogarea intregului sistem de intinare ceremoniala. El a afirmat ca hrana pe care au consumat-o ucenicii cu mainile nespalate nu i-a intinat. In schimb, fatarnicia carturarilor si a fariseilor – iata ce ii intina, cu adevarat, pe acestia.

Matei 14:22-36

14:23 SA SE ROAGE SINGUR. Cat a fost pe pamant, Isus a cautat adesea sa fie singur cu Dumnezeu (Marcu 1:35; 6:46; Luca 5:16; 6:12; 9:18; 22:41-42; Evr.5:7). Timpul petrecut singur cu Dumnezeu este esential bunastarii spirituale a fiecarui credincios. Trebuie sa ne reamintim permanent ca lipsa dorintei de rugaciune catre Tatal ceresc, in singuratate, este un semn singur al decaderii vietii noastre spirituale. Daca se intampla asa ceva, trebuie sa ne intoarcem de la tot ceea ce nemultumeste pe Dumnezeu si sa ne reinnoim hotararea de a cauta pe Dumnezeu si harul Sau mantuitor.

14:27 NU VA TEMETI. In viata aceasta sunt multe lucruri infricosatoare, totusi Isus vrea ca noi sa privim la El si sa nu ne temem. Cuvintele Lui de incurajare sunt intemeiate pe puterea Sa nelimitata si pe puternica Sa iubire fata de toti cei care Ii apartin cu adevarat. In Scriptura, adesea, Dumnezeu sau Isus Hristos incurajeaza pe poporul Sau: “nu va temeti” (Iosua 1:9; 11:6; 2Imp.19:6; 2Cron.20:15; 32:7; Neem.4:14; Ps.49:16; 91:5; Is.10:24; 37:6; 44:8; Matei 17:7; 28:10; Marcu 5:36; Luca 12:4; Ioan 14:1, 27; Fapte.18:9; 1Petru 3:14).

14:29-33 De indata ce Isus a spus: “Vino”, Petru a sarit afara din corabie si a inceput sa umble pe apa, venind catre El. Cat timp a avut privirea atintita asupra lui Isus, a fost in stare sa infaptuiasca imposibilul; dar de indata ce s-a ingrijorat cu privire la vantul puternic, a inceput sa se scufunde. Disperat, el a strigat atunci: “Doamne, scapa-ma!” Domnul l-a luat de mana, l-a dojenit cu blandete pentru putina credinta de care a dat dovada si l-a dus inapoi in corabie. De indata ce a urcat Isus in corabie, vantul a incetat. A urmat apoi un serviciu de inchinaciune, ucenicii spunandu-I lui Isus: “Cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu!”
Ca umblatul pe apa, viata crestina este imposibil de trait doar cu puterile noastre omenesti. Ea poate fi traita numai prin puterea Duhului Sfant. Atata timp cat ne dezlipim privirea de la orice obiecte din jurul nostru, atintindu-ne ochii doar asupra lui Isus (Evr.12:2), vom trai experienta unei vieti supranaturale. Dar in clipa in care devenim preocupati de noi insine, sau de imprejurarile prin care trecem, incepem sa ne scufundam. Atunci va trebui sa strigam catre Hristos, cerand refacerea si invrednicirea divina.